Iarna a fost intotdeauna o bucurie si o incantare. Prima zapada, asteptarea sarbatorilor de iarna, week-end-urile la schi sau, pur si simplu, cu rucsacul in spate, la munte… Dar astazi, cand te gandesti la iarna, la zapada, te ingrozesti. Gandul nu poate sa-ti zboare decat la trenurile inzapezite, la masinile blocate pe sosele, la magazinele neaprovizionate si la bolnavii la care nu poate ajunge nici o salvare. De ce se intampla toate astea? O explicatie am primit-o deja cu ani in urma. Pentru ca iarna nu-i ca vara! Dar nici nu ar trebui sa fie! Asta este tot farmecul iernii…
De ce nu se strange zapada? Asta e o intrebare… De platit din banii publici se platesc sute de milioane de euro. Asta e o certitudine! Unde se duc banii ramane insa o mare enigma. Licitatiile pentru deszapezire contin o clauza foarte interesanta. Firmele ce se inscriu in licitatie trebuie sa aiba experienta. Stransul zapezii se pare ca reprezinta o activitate extrem de savanta. Ca atare cine poate castiga o asemenea licitatie? Firmele care au mai strans zapada si in anii trecuti. Adica mai exact cele care au luat banii si nu au strans-o. Pentru asta ai intr-adevar nevoie de foarte multa experienta sau, mai exact, de foarte mult tupeu. Iar asta, asa dupa cum se vede, nu lipseste.
Pe la inceputul anilor ’70 au fost cativa ani in care excesul de zel era impresionant. Nici nu apuca bine sa cada zapada, ca era incarcata si carata. Atat trotuarele, cat si carosabilul erau impecabile. Apoi au inceput economiile. Problema s-a rezolvat simplu. Masinile trebuiau sa astepte primavara ca sa circule. Se pare ca nu suntem departe de aceasta solutie. Politicienii cu functii de raspundere in domeniu, dupa ce ne-au asigurat ca putem astepta zapada fara griji, ca totul e perfect pus la punct, au inceput, dupa primii fulgi de nea, atunci cand totul s-a blocat, sa se revolte cu privire la crasa nerusinare a soferilor care indraznesc sa plece cu masinile la drum. In mintea lor e normal ca drumurile sa se inzapezeasca, daca circula masinile. Fratilor, intelegeti odata – pentru numele lui Dumnezeu! -, masina o cumperi ca sa te uiti la ea, nu ca sa circuli cu ea… Un pic de decenta, ce naibii! 
Cei care au pierdut in Bucuresti cinci ore in trafic pentru un drum de un sfert de ora au fost insa cei fericiti. Mai putin placut a fost sa te trezesti inzapezit pe vreo sosea. Iluzia ca va veni cineva sa dezapezeasca drumul s-a dovedit rapid absolut desarta. Oricum, dupa cum explicau pline de nervi oficialitatile, nemernicii care au blocat soselele ar trebui cautati mai intai la roviniete pentru ca sunt toti niste adevarati infractori. Nu si-a pus nimeni problema ca dupa zeci de ore se termina si benzina si risti sa mori de frig, daca n-ai murit pana atunci de sete si de foame. Unii, mai sportivi, au parasit masinile si au incercat sa se salveze pe jos. Oricum, nu mai are nici un sens sa se intoarca dupa masini, pentru ca hotii nu au mai lasat mare lucru din ele. Asta este insa un semn bun. Daca pe zapada autoritatile sunt in imposibilitate sa mai functioneze, ceva tot mai functioneaza normal in aceasta tara. Hotii sunt la datorie!
Cum inzapezirea din acest an nu este nici pe departe o premiera, multi, patiti deja din anii trecuti, au incercat sa apeleze la trenuri. Dar – surpriza! – anul acesta n-au mai circulat nici trenurile… Din spirit de solidaritate cu masinile, s-au blocat si ele, chiar daca nu pentru zeci si zeci de ore, macar pentru zece-cincisprezec ore. Cei care au plecat la drum? Tot in frig, tot fara apa, tot fara mancare. Performanta o reprezinta insa debarcarea calatorilor intr-o gara. Act umanitar. Se pare ca in gara era oricum ceva mai cald… Numai ca, la plecare – ce sa vezi? -, trenul, fericit ca poate sa o ia din loc, a plecat fara pasageri, ramasi abandonati intr-o gara necunoscuta.
Ce va mai urma oricum nu poate sti nimeni. Un vechi proverb spunea ca toamna se numara bobocii. Noi ar trebui sa spunem ca primavara se numara supravietuitorii. Oricum, asa va trebuie, daca nu v-ati facut firma de deszapezire! Evident, una agreata la licitatii! Unii raman cu degeraturile, altii – cu euroii. La anu’ si la multi ani! (Cristina Brezeanu)
