Nu ma refer la criza, nici la infrastructura, nici la cultura, nici la multe alte aspecte din acest registru. Daca nu suntem noi in stare sa le rezolvam, poate le vor rezolva copiii sau nepotii nostri. Nu! Intrebarea e daca vor mai avea o tara… Cuvintele lui Stefan cel Mare, din Apus de Soare, Moldova nu e a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor urmasilor vostri, se pare ca nu mai au astazi nici o valoare. Astazi se poarta… Si dupa noi potopul!
Romania Mare a durat doua decenii si a fost realizata de un rege de origine germana, dar mai roman decat multi romani. Dupa anii ’60, conform planului sovietic, Romania ar fi trebuit sa fie dezmembrata. Dar a rezistat. A rezistat si in cadrul evenimentelor din ‘89 cand toata media internationala anunta 50.000 de morti pentru a permite trupelor sovietice sa intre in tara. Dar armata a intrat in cazarmi la Timisoara si s-a reintors in cazarmi sau a fraternizat cu populatia in Bucuresti in dimineata zilei de 22 decembrie, astfel ca macelul preconizat nu a mai avut loc. Iar Romania a supravietuit!
In martie, romanii si ungurii au fost adusi in Targul Mures si asmutiti unii asupra altora. A fost decapitat un om. Presa internationala a tipat ca romanii au linsat un ungur. Dar cel decapitat era roman. Incidentul s-a stins astfel fara urmari. A reprezentat insa un soc atat pentru romanii, cat si pentru maghiarii din Transilvania. Evenimentele care au urmat in Iugoslavia au intarit aceasta lectie. Populatia Transilvaniei nu vroia lupte, confruntari si dezastre. Vroia sa traiasca in pace si sa poata sa-si contruiasca un viitor prosper. De prosperiotate nu au putut avea parte, dar linistea si-au aparat-o, refuzand orice tentatie nationalista sau extremista. Laslo Tokes, prinicipalul exponent al extremismului maghiar din Romania, nu a reusit sa stranga decat un numar cu totul nesemnificativ de adepti. Un merit deosebit l-a avut aici in afara de luciditatea populatiei in ansmblul ei, pozitia UDMR-ului care a inteles sa poarte intreaga lupta strict democratic in parlament si in guvern si sa avanseze revendicari acceptabile pentru intreaga populatiei. Au rezistat inclusiv provocarilor extremismului romanesc venit din vechiul regat. Echilibrul s-a stricat acum cativa ani, in momentul in care politicienii nostri au inceput sa atace UDMR-ul si sa sustina formatiunea lui Tokes. O sustinere care a pus UDMR-ul in dificultate, a promovat cererile revansarde ale lui Tokes, l-a promovat pe acesta in Parlamentul European si, mai nou, si datorita sprijinului acordat de politicienii nostri a reusit sa devina vicepresedinte al Parlamentului European. Politicienii nostri erau revoltati de pretinse abuzuri ale liderilor UDMR-ului, ramase la nivel de zvonuri, la fel precum si cele cu privire la ei insisi, dar nu au fost deranjati deloc de scandalurile publice legate de comportamentul din familie al lui Tokes pe care nu l-a mai suportat propria sotie cu care avea doi copii si care a introdus divort. Faptul ca Tokes este apreciat si acum ca luptator anticomunist tine in primul rand de faptul ca nici pana astazi nu s-au lamurit lucrurile din punct de vedere oficial cu evenimentele din decembrie. Nenumarate documente scoase la lumina de catre istorici vin deja sa demonstreze, cu probe, ca evenimentele au pornit datorita agentilor straini. Populatia a iesit apoi in strada, existand un moment revolutionar, dar apoi Ceausescu a pierdut puterea, datorita loviturii de stat condusa ad hoc de generalul Stanculescu, multi lideri ai armatei si ai securitatii abandonandu-l pe Ceasusescu, tocmai pentru ca stiau care erau planurile straine. Ori toate aceste elemente vin sa sustina faptul ca Tokes a urmarit in permanenta un singur lucru, ruperea Ardealului. Acest lucru este, de altfel, evident pentru oricine a urmarit declaratiile lui din ‘90 si pana astazi. Dar aceste declaratii aveau o greutate atunci cand erau facute de un simplu cetatean si au o cu totul alta greutate cand sunt facute de un vicepresedinte al Parlamentului European. Iar sustinerea de care se bucura din partea politicienilor romani, evident, nu a tuturor, este suficienta pentru a da o greutate in plus revendicarilor lui.
Am urmarit declaratiile publice care au aparut din momentul in care Tokes a cerut sa iasa maghiarii in strada pentru a obtine autonomia tinutului secuiesc dupa modelul Kosovo. Au fost si iesiri iresponsabile ale unor oameni care pareau seriosi si normali, dar care vroiau sa le aduca aminte ungurilor ca armata romana a ajuns deja de doua ori pana la Budapesta si daca e nevoie poate interveni din nou. Trebuie introdusa prezumtia de nevinovatie, adica sa presupunem ca vorbea gura fara ei, pentru ca altfel ar trebui presupus ca isi doresc repetarea in Romania a tragediei iugoslave. Dar nici declaratiile unor politicieni, care pretind ca cererile lui Tokes nu trebuie luate in serios, pentru ca ele contravin Constitutiei Romaniei, nu sunt mai putin grave. Cred ca nu-si imagineaza cineva ca in cazul Iugoslaviei constitutia permitea ruperea Kosovo! De altfel, Tokes a declarat clar ca nu se incurca in Constitutia Romaniei care nu e facuta de Dumnezeu, asa incat trebuie schimbata… Faptul ca a indraznit sa spuna public ca asteapta ca presedintele Romaniei sa-l sustina depaseste deja orice limita! Lipsa de reactie oficiala a Romaniei este grava. In nici intr-un caz nu poate fi vorba de declaratii belicoase care nu ajuta la nimic. Insa declaratii clare care sa repuna lucrurile pe fagasul lor normal sunt absolut necesare.
Este necesara in primul rand o activitate diplomatica intensiva, la cel mai inalt nivel, care sa contracareze eforturile depuse de acest vicepresedinte al Parlamentului European de pe pozitia functiei sale de a conduce lucrurile spre acreditarea necesitatii ruperii Ardealului. Numai o actiune diplomatica inteligenta, intensa, realizata in consens de toate fortele politice si de toate personalitatile care dispun de relatii internationale la care pot apela pot salva situatia printr-un discurs comun, coerent, clar si bine articulat. Pana acum am avut in fata lui Tokes un aliat important, UDMR-ul. Pentru ca atitudinea moderata, democratica si responsabila a UDMR-ului contravenea in mod clar pretentiilor lui Tokes. Daca continuam sa facem jocul lui Tokes, in scurt timp ne vom pierde acest aliat, UDMR-ul, si ne vom trezi in acelasi timp in fata unei opinii internationale convinsa de necesitatea ruperii Ardealului. Si mai este un lucru. Nu trebuie sa uitam ca tinutul secuiesc face parte dintre regiunile sarace ale Romaniei, iar actualele masuri de criza lovesc in special in populatia saraca sau foarte saraca. Si atunci chiar daca Tokes nu ar putea scoate maghiarii in strada pe motive etnice, acestia s-ar putea sa iasa din motive economice, de supravietuire. Si nimenii nu va mai putea face distinctia dintre revendicarile economice ale populatiei si pretentiile revansarde ale unui vicepresedinte al Parlamentului European. Si mai este un fapt care agraveaza situatia. Tokes castiga adepti in special din cadrul populatiei tinere, lipsite de perspective reale de dezvoltare si seduse de discursul ultranationalist al gruparilor extremiste din Ungaria si al exponentului lor din Romania. Spre deosebire de Romania care de la simbolul devastator al lui Ceausescu a trecut la nu mai putin descalificanta practica a mineriadelor avand apoi imaginea de tara corupta, nedemocratica, lipsita de o reala justitie, dupa cum o demonstreaza si ultimul raport de tara, Ungaria a dus deja dinainte de ‘89 o politica inteligenta care i-a permis sa castige increderea, aprecierea si bunavointa tariloe occidentale. Istoria apropiata cred ca a fost de natura sa ne invete ca atunci cand cancelariile marilor puteri au hotarat deja soarta unei tari, jocurile sunt incheiate. Am patit-o in ‘40, am patit-o in ‘44, am vazut ce s-a intamplat in Iugoslavia… Am facut atat de multe prostii si am asteptat atat de mult timp incat ne gasim astazi in ceasul al doisprezecelea si tot nu intelegem in ce situatie ne aflam. Daca in ‘40 si ‘44 istoria a trecut peste capul nostru, astazi ne-o facem cu mana noastra si pare ca nimeni nu intelege ce se intampla. Nu mai e nimic altceva de spus decat atat: treziti-va oameni buni cat mai e timp sau, daca nu, adio, Romanie! (Traian Stefanescu)
