Plecarea din tara cred ca reprezinta un fenomen complex. La fel precum italienii, de exemplu, nenumarati ardeleni au plecat acum un secol in America in cautarea unei vieti mai bune. Multi s-au exilat in timpul comunismului, pentru ca dupa ‘89 sa li se strige ca ei nu au mancat salam cu soia… Nu vreau sa comentez calitatea exilului romanesc, dar primirea care li s-a facut dupa ‘89 mi s-a parut a reprezenta o actiune indreptata impotriva tuturor romanilor de bun simt.
Nu, eu nu voi pleca din tara, dar nu pot sa condamn pe nimeni care a plecat sau vrea sa plece. Nu voi pleca pentru ca ma simt legat de acest pamant. Aici sunt ingropati parintii si bunicii mei si probabil ca toti stramosii mei de acum mii de ani, de pe vremea dacilor. Nu sunt un om excesiv de sentimental, dar cand il recitesc pe Cosbuc, parca fiecare cuvant imi vine direct din adancul inimii mele.
Cu fiecare fosnet al padurii se furiseaza in mine cantul nespus de dulce al doinei. Trebuie sa marturisesc insa ca nu pot sa nu ma intreb cu groaza ce va fi pe aceste meleaguri peste o generatie sau doua. Au venit cotropitorii sovietici ca sa ne denatureze istoria. Speram ca dupa ‘89 sa ne-o recuperam, dar tindem sa o uitam mai ceva ca inainte. Daca nu vrem sa mai stim de istorie si nu ne mai intereseaza traditia romaneasca, ma intreb daca peste ani acest pamant va mai reverbera in profunda noastra sensibilitate romaneasca.
Ceea ce ma inspaimanta nu este atat numarul mare de Romani care pleaca in strainatate, ci numarul imens de Romani care pleaca din romanitate ramanand in Romania. Cei care pleaca din tara… s-ar putea ca multi dintre ei nu numai sa nu-si uite tara, ci sa ajunga sa simta mai profund romaneste decat cei ramasi acasa.
Stramosii mei plecau cu oile in transhumanta pana departe de hotarele noastre si se intorceau in fiecare an inapoi cu un suflet mereu mai profund romanesc. Si acum multi dintre cei care pleaca se duc pentru ca nu mai au de cules capsuni in Romania… Se duc, ii culeg in Spania si revin pentru a pleca din nou. Strang bani, isi refac casele si viseaza la o viata noua pe meleagurile stramosesti. Multi doctori carora in loc de spitale li se propune ca loc de munca o ruina in care sa-si bata joc de bolnavi cauta un spital adevarat in care ar putea trata inclusiv romani, daca statul le-ar asigura romanilor dreptul lor de cetateni europeni de a se trata in orice spital european. Pleaca multi ingineri sau muncitori carora li s-au distrus fabricile, pleaca in cautarea unui loc de munca.
Unii viseaza ca intr-o buna zi sa se poata intoarce intr-o tara care sa nu le mai intoarca spatele. De o suta de ani in permanenta romanii au plecat din tara. Multi s-au intos si multi dintre cei ramasi pe meleaguri straine sunt mai romani decat cei de acasa. Eu nu-mi fac un titlu de glorie din faptul ca nu am plecat si ca nici nu voi pleca. Este insa o realitate ca nu pot pleca din tara pentru mai mult de o luna-doua. Este o realitate similara cu cea a faptului ca fara aer ma sufoc in cateva minute, ca fara apa ma usuc in cateva zile… Tot asa ma pierd pe mine in cateva luni departe de padurile, de muntii si de glia noastra, asa chinuita si blestemata cum e ea de atata amar de vreme. Dar nu ma sperie cei care pleaca, chiar daca eu nu am putut si nu pot sa o fac… Ma sperie cei care raman, dar sunt mai putin romani decat strainii. Nu numai ca nu mai sunt romani, dar parca le e rusine ca se trag din parinti romani… Stalcesc limba, isi bat joc de istorie si de traditii si, in virtutea globalizarii, se considera orice in afara de romani. Ma sperie si cei care raman pentru ca le e lene sa plece, pentru ca le e frica sa nu le ceara cineva sa munceasca sau pentru ca aici pot fura in voie. Lepadarea de neam si lenea, profunda trandavie si marsavia hotiei a multora dintre cei care raman e adevaratul meu motiv de tristete si – de ce sa n-o spun? – aproape de spaima.
Eu nu pot sa nu raman aici pe meleagurile copilariei si ale stramosilor mei, dar nu pot sa nu ma ingrozesc in acelasi timp la gandul legat de cum vor mai arata aceste meleaguri peste ani. Nu din cauza greutatilor, pentru ca istoria noastra nu ne-a scutit de cele mai rele incercari, ci din frica de a se pierde neamul. De aceea m-am bucurat cand a aparut acest site, DACIC COOL. Nu ne putem refugia in trecut, in amintiri. Doar copiii se ascund sub fusta mamei!!! Trebuie sa privim inainte si sa traim si sa performam in aceasta lume a globalizarii, dar nu trebuie sa ne pierdem datinile si sufletul nostru de romani. Mi-a placut ideea acestui site care incearca sa creasca sub semnul ingemanarii sfantului cuvant de DAC, care semnifica insasi fiinta noastra, si a modernei provocari de a fi COOL. (Ion Filipescu)
