Binecuvantatul pelerinaj in lumea lui Creanga mi-a prins atat de bine incat nu-mi mai gasesc locul „pe praful asta”-n București. (Marele mit bucurestean e promisiunea cantitatii – intotdeauna vei avea ce sa faci, n-ai cum altfel. Gandul comod al unei potentialitati enorme, pe care totusi n-ajungi s-o actualizezi prea des sau prea inspirat, e suficient pentru a te face sa revii mereu in Bucuresti, multumit ca e cel mai bun dintre compromisurile posibile. In Romania.
Din Creanga cel dincolo de text – unde totusi textul ramane imposibil de epuizat, o spun acum la o lectura proaspata – n-a ramas mare lucru. O parodie involuntara. Cauzata de un discurs muzeal de… rahat. De altfel, discursul muzeal de tot rahatul, verbal si non-verbal deopotriva, este o marca definitorie a locurilor vizitabile din Targu Neamt si din imprejurimi. Spre delectarea cinicului. Cea mai mare parte a expozitiilor si „universurilor” puse in scena cat mai ingramadit sunt reconstituiri ieftine, prost gandite, chiar si pentru un vizitator copil. Inautenticul grosolan si kitschul sunt la ele acasa. Inautenticul care mascheaza inautenticul – o poveste fara sfarsit.
La casa lui Sadoveanu, in biblioteca cu „carti care i-au apartinut scriitorului” gasesti, la o privire mai atenta, si carti din anii ’70.
In asa-zisa casa a Veronicai Micle numai cateva obiecte expuse chiar i-au apartinut, restul fiind „donatii” sau, pare-se, simple „obiecte de epoca” – formula comoda, gandita sa inchida gura vizitatorului. Acest pat nu i-a apartinut scriitoarei[?], ci este o improvizatie pentru a da mai multa intimitate camerei. Eh, dar sa admitem ca aici pierderea nu e prea mare, caci, in fond, who the fuck was Veronica Micle? O femeie cu o viata cam trista… Restul e, practic, tot improvizatie si autosugestie.
La Cetatea Neamtului, e teatru – chiar de papusi! – de la un capat la altul. Cetatea e reconstruita intr-o mare proportie, obiectele expuse sunt „replici”, salile sunt „locuite” de manechine pestrite care imita jalnic vreo scena de la curtea medievala. Preferam cateva ruine sincere. Dar iata si o bucatica din ghidajul gay – de nepretuit – care a durat vreo ora…
{youtube}tEAeH5UhN1E{/youtube}
La bojdeuca, aflam nonsalanta „informatie” ca prietenia dintre Creanga si Eminescu e cea mai frumoasa din literatura romana. Spatiul si-asa mic devine sufocant cu panourile lucioase de pe pereti – ultima tendinta muzeala din zona. Gard de gard, se-ntinde un soi de gradina zoologica literara horror (construita pe spatiu privat), cu personaje care mai de care mai impaiate din povestile lui Creanga.
La Vlahuta, langa Manastirea Agapia, maicuta ne indica un exemplar din romanul Dan, care pune bazele romanului psihologic romanesc se mai pot admira, de asemenea, o suvita din parul scriitorului, o scrisoare ultracrestina adresata fiicei sale si (prea) multe alte obiecte ale acesteia, doar pentru ca a fost casatorita cu I. D. Stefanescu, istoric de arta (mai ales crestina si aia). (Ana Maria Stan)