Anul trecut, o Romanie care declara ca nu are treaba cu criza s-a trezit ca nu are bani de mita electorala. FMI-ul s-a grabit sa-i ofere 20 de miliarde de euro. Cum banii se pare ca au fost insuficienti pentru poftele politicienilor, a trebuit sa contribuim si noi, fie cu 25% din salarii, fie cu o crestere a TVA-ului la 24%, fie cu intregul salariu in cazul disponibilizatilor, fie cu nenumarate alte taxe si impozite marite sau nou inventate… Dar banii tot nu au ajuns, asa incat statul a binevoit sa ia cu japca si banii firmelor, datoriile statului fata de mediul privat ajungand deja la miliarde de euro.
Prevederile UE sunt clare in impunerea unei limite de 30 de zile, ce poate fi depasita doar in cazul datoriilor acumulate de spitale care beneficiaza de un termen maxim de 60 de zile, in timp ce la noi datoriile depasesc in mod uzual un an de zile. Dar asta nu intereseaza pe nimeni, la fel cum tot pe nimeni nu intereseaza ca, in conformitate cu aceleasi prevederi, statul ar trebui sa fie obligat sa plateasca penalitati pentru fiecare zi de intarziere a platilor, penalitati ce ar trebui sa fie cel putin egale cu cele imputate privatilor. Dar statul nu plateste nimic. In schimb, penalizeaza o firma care, avand de primit de la stat milioane de euro, acumuleaza si ea o datorie catre stat de cateva mii de euro. Sau – si mai grav – o executa silit, astfel incat desfiintand-o a scapat si de datoria de milioane de euro pe care ar fi trebuit sa i-o plateasca. Oamenii sunt astfel aruncati in somaj, iar nenumaratele societati care asteapta banii de la firmele intrate in criza de lichiditati din cauza statului risca si ele la randul lor sa intre in faliment. Ceea ce face statul, pe romaneste, nu poate fi numit decat intr-un singur fel, furt. Si nu este un furt oarecare, ci unul care parjoleste o intreaga economie. La noi criza nu este de import, ea reprezinta un produs propriu si original, este opera propriului nostru stat. Dar asta nu intereseaza pe nimeni. Se mai intreaba cineva de ce Romania merge prost? Cu astfel de masuri s-ar fi prabusit de mult orice tara, fie ea America, Germania, Franta sau Anglia. Noroc ca Romania e bogata si romanii rabdatori.
Dupa ce de un an de zile mediul privat tipa ca din gura de sarpe si FMI-ul promite, dar se face ca a uitat in chiar aceeasi clipa, iata ca acum, odata cu remanierea guvernamentala, pare subit sa prinda glas si, intr-un mod de altfel destul de timid, pare sa someze guvernul sa-si plateasca datoriile catre mediul privat. S-o fi trezit acum dintr-un dulce somn, o fi fost pana acum intimidat de fostii ministri, nu o fi aflat pana acum de prevederile europene sau asta o fi viteza de reactie a Fondului la cererile mediului privat? S-ar putea sa fi invatat intre timp sa puna conditii si aceasta sa fie forma de pregatire a negocierilor pentru un nou imprumut pe care Romania il cere cu disperare. Oare de cati bani or mai avea nevoie vajnicii nostri politicieni pentru a-si potolii aceasta nestavilita foame de bani? Cine va plati toti acesti bani? Evident, noi! Cum? Lasandu-ne tarati in mizerie si lasandu-i sa ia sapte piei de pe noi. Va place? Daca ati vazut Zorba Grecul, hai sa ne bucuram! Ati mai vazut o asemenea cadere? Atunci hai sa tragem un cazacioc, ca doar nu suntem in Grecia! (Nelu Serban)
