Democratia s-a format si s-a dezvoltat odata cu alfabetizarea si culturalizarea. Romania ca stat national si-a inceput consolidarea si intrarea in arena internationala deja dintru inceput, odata cu domnia lui Cuza, printr-un amplu proces de alfabetizare a satelor si de burse pentru complettarea studiilor in strainatate. Fenomenul a luat amploare odata cu domnia lui Carol I si apoi in perioada interbelica in care s-a putut vorbi de o adevarata efervescenta, atat din punct de vedere al invatamantului la sate, cat si din punct de vedere al oportunitatilor academice. Primul plan de distrugere a scolii a venit insa odata cu ocupatia sovietica, cu pocirea limbii romanesti, cu decapitarea elitelor, in egala masura de la sate si de la orase, incluzand evident si mediul academic. Dar scoala a reusit sa reziste. Chiar daca ea a avut enorm de suferit din punct de vedere al continutului si al exemplelor morale, esentiale pentru orice sistem educational, totusi nu s-a atentat nici o clipa la statutul institutional al scolii.
Dupa evenimentele din decembrie ‘89, scoala, lasata de izbeliste, nu a interesat pe nimeni. In afara de niste asa-zise reforme scolare, a beneficiat doar de o subfinantare cronica cu efecte evidente. In primul rand, indepartarea tinerilor merituosi, disperati de ideea de a fi condamnati la flamanzire (cadrele didactice fiind salarizate tot timpul la nivelul personalului necalificat) si, inca mult mai grav, prin presiunea social-politica prin care acesti 20 de ani au acreditat valoarea analfabetului, care te scuipa pe geamul gipanului. Chiar daca astfel scoala a fost afectata grav in chiar fiinta ei, atat din punct de vedere al pozitiei profesorului in societate, cat si din punct de vedere al motivarii elevilor, cel putin nimeni nu a atacat, de la nivelul tribunei, scoala si corpul profesoral ca mananca banii statului de pomana…
Scoala de la sat
Inainte de ocupatia sovietica, invatatorul, alaturi de preot, reprezenta elita intelectuala a satului, respectata de toata lumea, incepand cu ultimul taran si continuand cu toata administratatia statului, inclusiv de clasa politica. Fiecare elev vedea in jurul lui cum scoala te poate ajuta sa-ti asiguri un viitor sigur, prosper si respectat. Copiii de la tara puteau ajunge personalitati politice si academic cunoscute si apreciate in tara, precum si in lume. Astazi, copiii au ajuns sa invete in asa-zise scoli ce stau sa se darame, fara nici o facilitate sanitara, sau trebuie sa alerge kilometri, de multe ori peste zece – cincisprezece kilometri, pe jos pana la o asa-zisa scoala. In universitati aproape ca nu mai poti gasi un copil de la sat. Iar, de la tribuna, profesorii sunt acuzati ca reprezinta o povara inutila a statului, li se taie salariile si sunt trimisi sa munceasca, daca ar gasi unde, ca hamali, chelneri sau paznici, pentru a ajunge la un venit care sa le permita sa puna pe masa o felie de paine sau – si mai bine – sa plece in strainatate.
Scoala si elitele
In disperare de cauza, tinerii care reusesc sa-si formeze reale calitati profesionale pleaca in strainatate pentru a scapa de marasmul social-politic din tara. Evident, valul de plecari a luat un nou avant, din momentul in care li s-a explicat chiar de la tribuna oficiala a statului ca aceasta este singura lor solutie. Ce se urmareste in aceste conditii? Unde trebuie sa ajunga aceasta tara? Romania a stiut intotdeauna, la fel precum orice tara civilizata, ca viitorul este asigurat in primul rand de catre elite, iar acestea sunt formate de catre scoala.
Tarile lumii a treia au inteles de mai multe decenii ca singura lor sansa o reprezinta dezvoltarea invatamantului. Astazi, in toata lumea civilizata, devine tot mai clar faptul ca nu au sanse decat tinerii cu reale competente profesionale. Tarile dezvoltate se bazeaza demult, in primul rand pe elitele profesionale. Avantul S.U.A. din secolul XX, cand a evoluat de la nivelul precar al unei foste colonii la rangul de principala forta economica, stiintifica si militara a lumii, a fost posibil tocmai datorita abilitatii S.U.A. de a strange cei mai buni profesionisti din intreaga lume. Si au facut acest lucru in primul rand prin stimularea dorintei tinerilor de pe toate continentele de a reusi sa fie admisi in cele mai bune universitati din lume. Si universitatile americane sunt respectate de o lume intreaga, dar in primul rand de oficialitatile americane. Nimeni nu ar indrazni in S.U.A. macar sa se gandeasca vreo clipa sa incerce sa atenteze la independenta universitara! La noi universitatile tind sa devina terenul de joaca si desfrau al politicienilor. Dupa ce s-au jucat de-a diplomele si de-a titulaturile universitare, acum cred ca isi pot permite sa-si bata joc chiar de aceste institutii ca atare. E adevarat ca s-ar parea sa aiba totusi o urma de jena, motiv din care incearca sa se foloseasca de venetici, fara mama, fara tata, si care, nemaigasindu-si locul nicaieri in lume, accepta sa joace tontoroiul pe grumazul scolii romanesti.
Ce-ar insemna o tara fara scoala?
Desfiintand scoala vrem oare sa reducem tara la o adunatura de clanuri mafiote? Acestea se bazeaza intr-adevar pe posibilitatea de a-si recruta oamenii dintre tineri pseudoanalfabeti si disperati de saracie si de lipsa oricarui viitor. Sunt singurele paturi sociale ale Romaniei, care pot prospera in actualul climat politic al Romaniei, singura patura sociala avantajata de prabusirea scolii si a nivelului general de trai. (Nu am gresit, clanurile mafiote nu mai reprezinta demult structuri izolate, ele s-au extins ca o caracatita in intreaga tara, facand legea, cuprinzand in mereu mai mare masura structurile statului, terorizand sate si nu de putine ori orase intregi, ele sunt, de fapt, chiar mai mult decat o simpla patura sociala.)
Poate parea paradoxal, dar cu cat romanii vor fi mai saraci si mai putin instruiti cu atat vor prospera mai mult aceste clanuri si de la diferite tribune ni se va putea spune ce progrese am mai facut… La fel progresam si pe vremea comunismului, din rau in mai rau, pana la victoria finala a partidului asupra intregului popor. Se pare ca nu s-a schimbat nimic! Mai mult chiar decat atunci, principalul dusman il reprezinta astazi propriul popor. Directia in care mergem astazi, prin dezastrul economic, moral si institutional, este cea de prosperitate a clanurilor mafiote si principalul demers in acest sens il reprezinta compromiterea si, pe cat posibil, desfiintarea scolii romanesti.
Tocmai de aceea gestul profesoarelor care au intrat in greva foamei si care isi risca astfel viata reprezinta mai mult decat un act de curaj si un strigat de disperare. Reprezinta in primul rand un ultim semnal de alarma inainte de a fi prea tarziu pentru a salva aceasta tara si acest popor. Daca gestul lor va avea sau nu un sens depinde doar de noi, de fiecare dintre cei care nu au uitat ca sunt romani, care nu si-au uitat stramosii, pentru care ideea de roman, meleagurile natale si limba vorbita din batrani mai au vreo valoare… Pentru cei pentru care toate acestea au devenit, dupa 60 de ani de dezastru national, doar cuvinte goale e simplu, isi fac bagajele si pleaca in lumea larga, pentru ca aceasta imensa faradelege nu se mai petrece nicaieri… Insa pentru cei pentru care toate aceste lucruri mai au inca valoare e mai greu…
Maine s-ar putea sa fie prea tarziu…
Daca nu ne trezim astazi, maine s-ar putea sa fie prea tarziu. Maine s-ar putea sa ni se rada in nas: Romania, care Romanie? Ultima batalie pentru salvarea acestei tari, dupa 60 de ani de ocupatie sovietica, de comunism si de tranzitie, o reprezinta batalia pentru scoala romaneasca, pentru demnitatea de a fi roman. Daca nu vom pune capat ocuparii acestei tari de catre clanurile mafiote, care fac regulile pe strazi si in fruntea tarii, care se lupta sa ne distruga scoala si sa ne calce in picioare demnitatea de a fi romani, umilindu-ne si asmutindu-ne pe unii impotriva altora, nu mai e nimic de sperat.
De aceea ar trebui ca actul de curaj al acestor femei, al acestor profesoare care au fost gata sa-si riste viata pentru un ideal, pentru demnitatea de a fi roman, ar trebui sa ne trezeasca din amortire sau – daca nu – insemna ca intr-adevar ne meritam soarta… Nu uitati, scoala tine de insasi fiinta unui popor! Iar un popor sau este unit sau nici nu mai exista… (Lucica Tudor)
