O sa plec de la un caz real, care-mi este proaspat in minte. Vreau sa-mi construiesc o casa si chiar ieri m-am intalnit cu unul dintre constructori. Mi-a placut enorm de mult atitudinea lui. Mi-a povestit despre echipa lui, despre cum se poarta el cu ei, despre casele pe care le-a facut. Apoi a inceput sa ma intrebe care-i treaba cu mine, de unde sunt, ce vreau sa fac cu acea casa, unde lucrez, cati ani am, ce lucrez etc.
Mi-a intrat, elegant, in viata personala. A trecut unul dintre muncitorii lui pe langa noi. L-a oprit si a inceput sa-i povesteasca despre mine ceva de genul: uite, acest baiat vrea sa-si faca o casa, este din… lucreaza etc. Ma trezesc cu urmatoarea intrebare, la care recunosc ca nu ma asteptam si care m-a blocat putin:
Stii de ce te-am intrebat aceste lucruri? Eu raspund: Nu stiu, de ce? (In gandul meu… de curios, de ce oare!). Iar el imi raspunde: Stii, eu nu fac pentru oricine case!
Aceasta este expresia-cheie a acestui articol: Stii, eu nu vand oricui. Vreau sa ma conving ca meriti sa beneficiezi de ceea ce am eu de oferit. (Spus la modul elegant, bineinteles). Mai mult, continuand discutia cu acel constructor, acesta a inceput sa-mi povesteasca despre un caz de-al lui de cu cateva zile in urma: A venit o femeie la mine spunand ca vrea sa-i fac o casa. Nu o sa i-o fac, pentru ca nu mi-a placut de ea. Nu mi-a placut. Eu ma mai uit si la om. Tie o sa-ti fac daca ne intelegem. Probabil a exagerat putin din dorinta de a arata ca isi alege clientii, ca eu pot fi unul dintre ei, iar altii nu.
Pentru mine discutia cu acest om a fost o lectie din teren. Acest constructor traieste la tara si nu a beneficiat de formari nationale sau internationale. Este cu mult peste vanzatorii cu care am avut de-a face din cadrul unor companii multinationale. Mi-a vandut excelent. Fara sa-mi vanda, a schimbat pozitia. Aproape eu eram vanzatorul si el cumparatorul. Evident, am facut fata acestei pozitii cu succes. Cu toate acestea, chiar ma gandesc serios sa lucrez cu el, pentru ca prin atitudinea lui mi-a inspirat incredere. (Vasile Maxim, Foto: Stock.XCHNG)