Am observat ca oricat de apropiat ai fi de o persoana si orice ai face pentru a o multumi, la un moment dat, isi va arata imensa indiferenta pe care o are pentru tine. Incepand de la parinti. Fericiti cei care au avut un viitor asigurat, cei ai caror parinti nu s-au gandit numai la ei. Nu intotdeauna se intampla asa. Si daca parintii tai au fost indiferenti fata de soarta ta intr-o lume poate nu ca a lor, destul de linistita si lipsita de problemele de care ne lovim noi astazi, ce pretentie mai poti sa ai de la cei care te inconjoara?
Daca stau bine sa ma gandesc, toate acestea mi se par normale intr-o lume in care toti au impresia ca doar lor li se cuvine, ignorand orice prezenta intamplatoare sau nu in viata lor.
Nu ma mai mira nici reprosurile interminabile, fara discernamant, lucrurile privite numai dintr-un unghi, intotdeauna favorabil celuilalt. In schimb, mi se pare anormala cealalta atitudine, a celui care accepta toata aceasta indiferenta, renuntand sa mai lupte in fata ei. E bine sau e rau? La un moment dat am avut prieteni care pretindeau ca imi sunt alaturi; desigur, atunci nu mi se parea nimic iesit din comun. Acum au plecat cu totii cand eu am dat de greu.
Revin la o vorba de-a mea: cu greu mai gasesti un om ca lumea in ziua de azi. Cel pe care-l crezi prieten se dovedeste dusman, ignorand din indiferenta, combinata cu nesimtire, orice probleme ai tu, dar avand mare grija sa le expuna mereu pe ale lui. Culmea culmilor! Acelasi „prieten“ are impresia ca tu esti cel care a gresit!
Dintr-odata, tu, cel care i-ai fost alaturi oricand si care l-ai sprijinit, nu ti-ai respectat obligatiile pe care el crede ca le ai fata de el, tu esti cel care a ramas dator si cel care nu si-a tinut promisiunile.
Interesati de propria lor bunastare, colcaind in indiferenta fara margini care ii anima, infatuati si nesimtiti, au tupeul sa se numeasca „prieteni“; trag de tine, calcand peste orice pentru a-si indeplini scopurile si te arunca departe dupa ce te-au uzat suficient pentru a-si indeplini scopurile cu meschina prefacatorie.
Ocoliti si mergeti mai departe! De indiferenta m-am lovit toata viata, pentru un timp m-am zbatut sa ma fac inteleasa, iubita, apreciata, respectata la fel cum ii tratam pe toti din jurul meu. (Mihaela Puiu)
