Imi place sa frecventez mai degraba café-urile anonime, dintre cele mai comune, printre puzderia de cafenele de tot soiul care infloresc peste tot. Sunt cele unde ajungi din intamplare, altele, care se gasesc in apropiere si unde mergi cu asiduitate. Unele cafenele sfarsesc prin a dobandi o virtute magica care nu este poate decat o proiectie a unor sentimente, legata de unele amintiri, sau prin atmosfera imprimata de patron, felul in care da mana sau schimba cate o vorba cu clientii, de cei care vin, de nu stii ce… Un punct in care vrei sa revii, in care ti-ai creat o intimitate de neinlocuit, pe care l-ai stabilit ca pe un loc de trecere intre casa si strada.
Locuri, sau localuri, de care nu ne putem lipsi, unde nu ne ducem pentru reputatia mitului sau a oricarei etichete. Devenite o a doua locuinta, locuri de proximitate, recurgem la ele pentru a ne iesi cateva clipe din piele, a ne schimba ideile si ambianta.
Garden Bistro Caffe este un local deschis la inceputul verii anului 2009. intr-un loc retras, linistit, in apropiere de Parcul Carol (Bucuresti) – un loc in forfoteala orasului, un loc de destindere, de popas, in care te poti, deopotriva, izola sau contopi cu multimea.
Aici sunt oferite mancaruri gustoase, bauturi alese (un meniu variat, alcatuit din feluri din bucataria romaneasca dar, si internationala, variind de la banalul snitel cu cartofi prajiti la paste, pizza si chiar fructe de mare.
O cafenea serioasa, serviciul prompt, lumea revine…
In incinta se pot viziona stiri, evenimente sportive (televizor la bar si proiector pe terasa), se poate accesa internet-ul (wifi) sau, pur si simplu, sa petreci clipe placute alaturi de prieteni…
In privinta cafelei, gama sortimentelor este infinita de la Affagato el caffe, Cafea 3/4 culori, Cafea decofeinizata, Cappuccino frappe, Expresso, Expresso lung,
Expresso macchiato, Flavoured cappuccino si inca multe, multe altele
Dar, preferinta mea… goes to: Affagato el Cafe, un deliciu! – o lingura de inghetata de vanilie, amestecata intr-un espresso fierbinte, in care s-a adaugat si un strop de Amaretto. (Doina Butman, Foto: Stock. XCHNG)
