Doar cand a venit pe lume fetita noastra am realizat ce rol important avem noi, parintii. Avem responsabilitatea de a-i oferi un mediu sigur, inconjurat de dragoste, stabilitate, igiena. Abia atunci am inteles-o pe mama cand renunta la o pereche de pantofi pentru a-mi cumpara rechizite sau prefera sa manance o aripa de pui pentru a-mi oferi mie pulpa si pieptul. Sunt exemple pe care le-am inteles tarziu, insa ma bucur ca am avut un astfel de model in familie.
Fetita noastra nu este rasfatata nici de noi, nici de bunici, insa pentru educatia ei nu-mi pun niciodata problema timpului. In momentul in care are nevoie de mine sunt prezenta si consider acest lucru esential, fie ca este vorba de teme, de joaca, de sfaturi, de alimentatie, de o imbratisare.
Sunt alaturi de ea si in ceea ce priveste curiozitatile, ii raspund la intrebari asa cum i-as raspunde unui adult si acest lucru o face fericita, deoarece la 8 ani deja stie cand e considerata un copil neajutorat sau cand este luata in serios. Dezvoltarea ei fizica, intelectuala si emotionala ne preocupa, deoarece imi doresc sa fie pregatita sa devina un adult responsabil, care stie sa discearna binele de rau, sa-si cunoasca prioritatile, sa fie o persoana pe care altii sa se poata baza, punctuala, sa stie sa ia hotarari in situatii-limita.
Sigur, toate acestea este important sa se dezvolte pe parcurs, fiind dublate de o viata rationala, astfel incat sanatatea sa nu fie periclitata. Cat este de mica, cunoaste alimentele nesanatoase, le evita, a invatat sa nu fie pofticioasa, ci sa puna pe primul plan sanatatea pentru o dezvoltare armonioasa, de care se bucura. (Felicia Popa-Stoica)
