As vrea sa stiu cine te crezi tu, sa apari asa brusc in viata mea, sa-mi deschizi atat de misterios sufletul si sa te insinuezi, subtil, in el. As vrea sa stiu cum ai reusit sa faci sa renasca in mine sentimente si simtiri si vise pe care le-am exilat sub aripa grea a timpului si as vrea sa stiu daca tu esti cea careia trebuie sa-i multumesc, cea cu care voi imparti tot si totul si mai mult decat orice.
As vrea sa stiu cum ai aparut in viata mea ca primul fulg de nea cristalin ce se asterne migalos pe o frunza ruginie si-i da viata, ca o picatura zglobie de ploaie ce imbratiseaza petalele unui trandafir rosiatic, insetat de arsita unei luni de vara, si se disipa metamorfozandu-l intr-un print fermecator, desprins parca din basme. Da, dar in geneza a fost scanteia, iar scanteia a fost zefirul tau ca o boare ce m-a facut sa intorc capul si sa raman hipnotizat de ochii tai scanteietori, perfect pierdut si visator.
Am simtit o furnicatura urcand usor pe spate si pe loc m-am inrosit; atunci am inteles ca nu poti fi decat din seva rosie a lui Cupidon, cu buzele si parul unei nimfe. Si timpul s-a oprit locului, iar imprejur s-a asternut o liniste maiastra, caci eu nu mai vedeam decat la o privire-n fata pan’ la tine si auzeam cum se atingeau pleoapele tale, melodios, cand tu clipeai fermecator. Si am inceput sa-mi creez o lume imaginara si mirifica in care existam doar noi, in care te priveam si nu-mi ajungea, te atingeam si nu ma puteam opri, te sarutam si te voiam mai mult decat orbul ce n-a zarit o silueta in viata intreaga, decat nisipul infierbantat al desertului ce nu a sarutat vreodata o picatura de ploaie.
Iar ochii tai duiosi, oglinditi in ochii mei, si buzele tale moi, atipite pe gura mea, si trupul tau angelic, strans in bratele mele, mi-au confirmat si inlaturat temerile, mi-au deschis sufletul catre cea mai importanta si exorbitanta existenta – dragostea: trup si suflet.
Dragostea, acest sentiment complex de trairi, un zambet inocent pe coltul gurii, un sarut furat sub clar de luna, o imbratisare patimasa pe petale de trandafiri la lumina lumanarilor, un suflet smuls din piept cu dragoste si din dragoste, un amalgam de trairi ce oscileaza influentandu-se reciproc si se impletesc intr-un tot unitar, mi-a redeschis ochii.
Asa a inceput calatoria vietii mele pe taramul nemarginit al iubirii, din punctul ‘eu’ in punctul ‘noi’ si, pe nesimtite, am implinit o luna, o luna in care tu m-ai resuscitat si pentru care trebuie sa iti multumesc tie, sufletelul meu, si sper, si vreau, si imi doresc ca aceasta luna sa fie doar intriga unei povesti fara deznodamant, interminabila pentru noi doi.
Simt ca trebuie si cred ca e momentul sa-ti marturisesc un mic secret: Iubesc si da ,te iubesc, si nu pot si nici nu vreau sa ma ascund sau sa ma mint singur. Asa ca zambeste cu mine, iubeste cu mine, ramai in viata mea si in lumea mea, pentru ca viata mea si lumea mea esti Tu. (Gabriel Balan)
