Multi dintre parinti cauta prin carti, manuale speciale sau chiar pe internet cum sa-si creasca copiii. Educatia a fost privita dintotdeauna ca o modalitate nobila de a asigura cresterea si dezvoltarea armonioasa si echilibrata a copilului. Cu toate acestea, multe tipare educationale sunt departe de a ajuta copilul sa evolueze din punct de vedere psihologic. Si toate acestea pentru ca nici un parinte nu este perfect, iar inainte de toate este om. Si totusi cum ne educam copiii?
Eu am o fetita de 4 ani si incerc sa-i ofer cea mai buna educatie, incerc sa aplic pe cat se poate educatia pe care am primit-o si eu de la parintii mei (intr-o oarecare masura, pentru ca timpurile s-au schimbat). Mi-as dori sa am aceleasi forte pe care le-au avut si ei la momentul respectiv, sa incerc sa-i corectez greselile, nu prin pedepse fizice. Intr-o societate in care copiii invata ca e „cool” sa ai bani si gagici, iar scoala si valorile morale sunt pentru „luzari”, intr-o societate in care parintii fie au un job foarte solicitant si-si vad copilul una-doua ore pe zi, fie lucreaza in strainatate si „cumpara” sentimentele copiilor lor cu obiecte, uitand ca acel copil are nevoie de dragostea parinteasca, e clar ca valorile materiale castiga teren in fata celor morale.
Pentru ca sunt o mama „de moda veche”, vreau sa-mi educ copilul in spiritul valorilor morale adevarate: raspundere, responsabilitate, respect, integritate si sa nu puna pret pe valorile materiale. Stiu ca suna naiv in vremurile astea, dar mie mi-ar placea ca fetita mea sa stie sa se respecte pe sine si pe cei din jur, mi-ar placea sa stie sa lupte pentru dreptate, indiferent de partea cui este, mi-ar placea sa manifeste grija fata de natura, oameni, animale etc.
Daca ne uitam la stiri in fiecare zi, ne ingrozim si ne intrebam in ce lume vor creste copiii nostri. Se pare ca, evoluand, lumea a devenit si mai cruda. Dar parintii nostri se temeau de aceleasi lucruri, si nu e chiar atat de rau. Important este sa pastram o linie de comunicare cu copiii nostri, astfel incat sa inteleaga ca pot discuta cu noi orice, si astfel sa nu-i scapam in anturaje nefavorabile.
Probabil ati vazut la televizor reportaje despre „generatia Emo” si despre fetita de 12 ani care s-a sinucis. Pe mine astfel de lucruri ma ingrijoreaza. Oare ce este in mintea unui copil cand hotaraste sa comita o asemenea fapta? Oare cine este vinovatul? Sunt parintii vinovati? Grupul la care adera? Sau intreaga societate cu viciile ei? Cred ca nu vom avea niciodata raspunsuri clare la aceste intrebari.
Oricum, ce-mi doresc eu cel mai mult este sa fiu cea mai buna prietena pentru fetita mea, sa stiu ce o framanta, de ce e trista sau bucuroasa. Cred ca, neavand secrete fata de parinti, se pot evita multe situatii complicate si uneori chiar dureroase. (Mihaela)
