Chiar daca mi se intampla sa vreau sa fug de acasa, la nici cateva zile mi se face atat de dor de ea, incat devin agitata si nerabdatoare sa-mi fac bagajul si sa ma reintorc acolo unde am lasat o parte din mine. Doar sub acoperisul meu ma simt cel mai bine, fie el si un vechi apartament bucurestean. Cred ca e firesc sa se intample asa, pentru ca in casa mi-am adunat toate lucrurile de care am nevoie si le-am aranjat in asa fel incat sa imi ofere confort si buna dispozitie.
Casa in care locuiesc dezvaluie o parte din personalitatea mea. Culorile alese, decoratiunile, mobilierul, toate au legatura cu felul meu de a fi. Nelipsite sunt florile, care dau viata si jovialitate incaperii. Nu am multe, insa toate sunt inedite, de-a dreptul fermecatoare. O orhidee rozalie imi rasfata privirea in fiecare dimineata, o vaza cu trei bambusi da prespetime bucatariei, iar in sufragerie sta trufas un mic palmier.
Un factor major in ceea ce priveste locuinta mea este curatenia. Am grija sa fie ordine, camerele – aerisite si frumos mirositoare, iar pentru asta apelez si la cateva siretlicuri de pe piata. Praful – inamicul cu care nu ai cum sa nu te confrunti odata ce locuiesti in capitala – il sterg cu regularitate, cam la doua zile. Nu, nu e deloc obositor, am reusit sa transform rutina casnica intr-un exercitiu de inviorare, un fel de fitness sanatos si util.
Si cum nu-mi pot imagina viata fara muzica, ar fi fost absolut imposibil sa nu am un radio-casetofon in casa. Primul lucru pe care il fac atunci cand ma trezesc, este sa dau drumul la radio, pe frecventa care imi aduce cea mai buna muzica din ’80 pana azi. Doar asa am garantia unei zile reusite. Ascult muzica atunci cand gatesc, ascult muzica atunci cand spal vase, mai exact – muzica e peste tot la mine la mine acasa.
Pe unul din peretii din hol am gandit un fel de galerie foto. Aici gasesc poze cu momente frumoase si oameni extraodinari din viata mea. E suficient sa trec cu privirea printre aceste poze si simt cum prind un soi de forta si energie pozitiva.
Mi-e suficienta aglomeratia din oras, asa ca in casa am doar lucruri strict necesare. Chiar daca imi plac cartile, din cauza spatiului, nu mi-am permis amenajarea unei biblioteci. Compromisul pe care l-am facut ma avantajeaza; pledez pentru cartea din bibliotecile publice, in acest mod imi impac doua placeri deodata.
Pentru a ma simti si mai bine in propria casa, mi-am format obiceiul de a schimba la un anumit interval de timp cate ceva prin casa, ba mut o canapea dintr-un colt in altul, ba schimb draperiile, ba rearanjez bibelourile, orice imi trece prin cap si asta fara a umbla neaparat in pusculita. Nelipsite sunt betisoarele parfumate sau diversele esente de ulei parfumat. Nu apelez des la ele pentru a nu le strivi farmecul, insa atmosfera pe care o creaza imi prieste mult, reusind sa ma transpuna parca intr-o alta realitate.
Casa e locul unde ma refugiez dupa orele obositoare petrecute la birou. In aceste conditii, ma gandesc la „acasa” ca la o oaza de relaxare, chiar daca si aici am o lista cu treburi pe care le fac cam zi de zi. Insa atmosfera placuta de acasa este intretinuta si de familia mea, chipuri dragi care imi fac sufletul sa infloreasca.
Casei mele nu-i sunt deloc straine nici reuniunile de prieteni, care ne pasesc pragul cel putin lunar. E aproape un obicei sa ne intalnim intr-un asemenea cadru familiar, sa luam pranzul impreuna, cu mult umor si voie buna. Ii multumesc Domnului ca am un acoperis deasupra capului, caci doar acasa ma simt „ca acasa”. (Valentina Merlici)
