La inceput era viata… si oamenii o apreciau asa cum se cuvine: ca pe un dar de la Dumnezeu. Apoi, nu se stie din ce pricina, o parte dintre ei nu au mai vrut sa traiasca. In vechime, atunci cand un om isi curma din propria vointa viata, semenii sai vorbeau despre aceasta adevarata drama ani in sir. Astazi, incidenta crescanda a cazurilor ne-a insuflat un soi de nefericita detasare de a privi aceste probleme. Nu mai pare ceva iesit din comun, de vreme ce stirile ne redau, daca nu zilnic, macar o data la doua zile, cazuri de acest gen. Se numesc sinucigasi… si se spune ca e important nu ceea ce rostesc, ci ceea ce refuza sa spuna.
Cum ajunge un om sa-si doreasca moartea? Poate ca mai important pentru societate ar fi sa afle cum se pot preveni eventualele cazuri; da… pentru ceilalti semeni, un om care-si doreste moartea devine un caz, un caz de discutat cel mult cateva zile, apoi ingerul uitarii sufla peste mintile noastre si ne reluam cursul vietii de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
Dincolo de conceptia Bisericii, potrivit careia un om care isi ia singur viata va fi, inevitabil sanctionat in lumea de dincolo, exista medici care studiaza intens fenomenul, iar acesti cercetatori incep sa aiba din ce in ce mai mult „material”, intrucat, in ultimii ani, numarul cazurilor de sinucidere a crescut foarte mult. Poate ca va intrebati de ce cabinetele de psihologie s-au inmultit in ultimul timp. Ei bine, se pare ca intreaga natiune este intr-o stare psihica destul de precara. Aceasta crestere vine ca un raspuns la cererea populatiei, la nevoia de a cere ajutor in vindecarea psihicului.
Motivele pentru care un roman decide sa isi ia viata sunt dintre cele mai diverse, insa cel mai invocat motiv pare a fi acela al stramtorarii financiare.
Ceea ce ma preocupa pe mine foarte mult, ca mama a unui baietel care se apropie de varsta adolescentei, este modul in care se poate pastra echilibrul psihic al unui adolescent. Curentele de tip „emo” sau altele de genul acesta ma sperie ca parinte; cred ca in scoala romaneasca ar trebui sa existe psihologi (la scoala frecventata de copilul meu nu exista) si acestia ar trebui sa se ocupe de adolescent, abordand dezbateri pe teme sensibile ca si aceea amintita de mine. Daca noi, adultii, suntem constienti ca ne apasa depresia din ce in ce mai mult, ar trebui sa fim constienti ca trebuie sa salvam tineretea copiilor nostri. (Viorica Popa, Foto: Stock.XCHNG)