De multe ori cautam sa ne relaxam vizitand zone cat mai indepartate de casa, crezand ca departe vom regasi locuri in care peisajele ne vor lasa fara cuvinte, prin frumusete si naturalete. Trecem astfel, mult prea indiferenti, pe langa locurile apropiate pe care le viziteaza turisti veniti din alte zone. Despre o astfel de zona, neexploatata suficient de catre localnici, va voi relata in randurile care urmeaza. Exista in Suceava o strada plina de istorie, o strada care acum cateva sute de ani apartinea Comunitatii Armenilor din Suceava. Arhitectura acestor case te duce cu gandul la vechile case boieresti, cu cerdac din lemn si veranda, cu gradinite de flori imprejmuind aleile pietruite. Te intorci in timp, pasind pe aceasta strada… insa in capatul sau, la Manastirea Zamca, devii prizonierul clipelor.
Aici, timpul s-a comprimat parca in caramizile zidurilor. Construita inca din 1606 de catre armenii care si-au regasit linistea in Moldova, Manastirea Zamca a intrat oficial in lista monumentelor istorice in 2004; cu alte cuvinte, pe hartie, acest monument ocupa un loc destul de important, insa, in realitate, putini sunt cei care ii cunosc adevarata istorie, putini sunt cei care sunt dispusi sau curiosi sa afle ce s-a intamplat intre zidurile impunatoare ale acesteia. Asadar, nu e de mirare ca in fiecare duminica, de cand timpul ne-a rasfatat cu raze calduroase de soare, pe langa manastire, rasuna muzica si se ridica fumul gratarelor. Tot in 2004 s-a facut resfintirea Bisericii „Sfantul Auxentie”, biserica din cadrul manastirii. Daca intrati sa il regasiti pe Dumnezeu in linistea acestei biserici, veti citi si cuvintele de pe piatra de mormant a lui Agopsa Vartan: Aceasta este piatra de mormant a lui Agopsa, fiul lui Amir, acesta este intemeietorul sfintei biserici, a murit in 1602.
Astazi, cand pasii mei s-au abatut piosi pasind pe poarta manastirii, am avut frumoasa surpriza de a vedea ca exista oameni care se ocupa de restaurarea bisericii. Asadar se lucreaza intens la restaurare, in ciuda greutatilor financiare care au pus stapanire pe intreaga regiune. In partea de vest a manastirii, zidurile alcatuiesc o incapere imensa. Batranii armeni ramasi inca pe aceste meleaguri spun ca acolo era sediul Episcopiei Armene din Suceava. Terenul in care este amplasat acest adevarat monument plin de credinta si cultura este, din pacate, unul in care alunecarile de teren sunt tot mai dese. Cu toate acestea, un singur aparator pare sa tina calamitatile departe de aceasta manastire: Dumnezeu.
Asadar, de multe ori m-am intrebat de unde vine dorinta aceasta a noastra de a pleca departe pentru a vizita locuri si monumente noi, cand pe ale noastre le trecem cu vederea. Din pacate, aglomeratia pe care am regasit-o la Manastirea Zamca nu s-a datorat numarului ridicat de turisti, nici numarului ridicat de localnici dornici sa paseasca dincolo de poarta imensa a manastirii; vremea frumoasa a fost aceea care i-a adus pe oameni la iarba verde de langa manastire, unde au rasunat manelele, unde fumul gratarelor s-a ridicat asemeni unui nor cenusiu deasupra acestor locuri. Ma intreb cati dintre cei veniti sa se relaxeze stiau de insemnatatea monumentului langa care intorceau de zor mititeii pe gratare. Dar iata, noi, romanii, suntem din ce in ce mai nepasatori la istorie si la monumente despre care strainii spun ca au o valoare inestimabila.
Ne place in schimb sa „emigram” pe vremea concediilor in Turcia, Bulgaria sau in alte tari europene si nu numai, de unde venim acasa cu fotografii si amintiri placate ale locurilor si peisajelor… iar in acest timp, acasa la noi, monumentele sunt vegheate doar de Dumnezeu si de cativa oameni pentru care cultura a ramas inca o valoare primordiala. Si cand te gandesti ca te costa atat de putin sa fii turist in propriul tau oras. (Cristian Ovidiu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Turisti_in_propriul_nostru_oras/1]}
