Chiar daca inca nu sunt mama, imi doresc acest lucru pe viitor. Totusi, pot spune ca am multa experienta cu copiii, in special cu bebelusii. Sunt pe cale sa termin Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei si, de-a lungul celor trei ani, m-am specializat, ca sa zic asa, pe dezvoltarea tipica si atipica a fatului, nou-nascutului si copilului mic. Am studiat despre conceperea unui copil, despre multiplele boli si factori ce pot influenta puiul de om chiar si inainte ca el sa vina pe lume. Apoi am continuat cu tot ceea ce inseamna viata de bebe: mirosul, vocea si atingerea dulce a mamei, luminile, culorile si sunetele noi cu care trebuie sa se obisnuiasca cu fiecare zi ce trece cel mic, dar si cu bolile si suferintele pe care multe suflete nevinovate de bebelusi trebuie sa le indure. Lucrez ca voluntar intr-o clinica de pediatrie din Cluj-Napoca de mai bine de un an si jumatate.
Media varstei bebelusilor nu cred ca depaseste un anisor. Cu toate astea, ei nu au parinti iubitori langa ei care sa ii ingrijeasca si nici cine sa ii invete despre lumea inconjuratoare. Ei nu pot sa iasa la plimbare in fiecare zi, sa observe animalutele, sa se joace cu ceilalti copii, mai mici sau mai mari. Ei nu pot manca bunataturi si nu pot bea orice. Nu dorm bine asa cum dorm bebelusii obisnuiti, nu li se citesc povesti seara, nu apuca sa se joace si sa descopere lumea in care traiesc.
Patul de spital, sobru, inchis, rece, ii impiedica. Toate lucrurile pe care le-a mentionat mai sus si multe altele sunt cele mai importante pentru copil in primul lui an de viata, dar sunt si cele mai ignorate de oamenii obisnuiti, care iau lucrurile de-a gata. Dar, pentru un sugar, faptul ca reuseste sa urmareasca cu privirea un obiect sau o persoana este o provocare incununata de succes. Faptul ca, la interactiunea cu mama, rade si isi intinde manutele sa fie mangaiat sau luat in brate este un semn ca functioneaza corect din punct de vedere emotional si social. Faptul ca, in apropierea primei lui aniversari, bebelusul spune primul cuvant este un semn ca totul e in ordine, ca bebelusul se dezvolta normal, ca lumea din jurul lui a contribuit pozitiv pentru ca el sa se poata dezvolta armonios.
Doar atunci cand toate acestea nu se intampla ne dam seama cat sunt ele de pretioase. Am invatat sa ma bucur la fiecare gest pe care altii l-ar considera banal. La clinica, noi sarbatorim atunci cand un bebelus a mancat in ziua respective, stiind ca s-ar putea ca maine sa refuze orice aliment si sa ii se dea mancare prin sonda. Noi sarbatorim cand un bebelusul de 11 luni gangureste pentru prima oara, chiar daca el ar fi trebuit sa o faca inca de la varsta de 3, 4 luni. Noi ne bucuram cand unul din bebelusi arata minimul de interes fata de o jucarie sau fata de noi, acesta fiind un semn ca nu traieste izolat in lumea lui, sau ca, mai rau, sufera de autism.
Fiecare pas pe care puiul il face e cea mai mare fericire. Un copil trebuie invatat ca, desi viata e grea si lumea inconjuratoare e plina de pericole, dificultati, hopuri de trecut, chiar si hopul de a sta in fund, exista langa el o persoana care sa il iubeasca si sa il accepte neconditionat. Doar asa bebelusul va ajunge ca la maturitate sa aiba relatii sanatoase, fericite cu el si cu cei din jur. (Cristina Tacaciu, Foto: Stock.XCHNG)
