Viitorul oricarei natiuni depinde, in mare masura, de modul in care le sunt educati puii… iar daca puilor li se induc dragostea si respectul fata de natura, atunci acea natiune poate merge mai departe, cu capul sus, respirand aerul curat si nepoluat. Pare o gandire idealista, rare sunt natiunile ai caror pui dezvolta o asemenea iubire fata de ecosisteme. Cu toate acestea, in ultimul timp au existat numeroase incercari de a face tinerii si copiii sa constientizeze rolul pe care il are o natura curata in viitorul planetei. Totul incepe de la modelul pe care copiii il vad in noi, uneori ne vad aruncand in padure peturile, alteori ne vad lasand in urma noastra – dupa un gratar pe cinste – cateva gramezi de gunoaie. Asadar, cum percepe copilul toate acestea? Le percepe ca pe o realitate fireasca! E firesc sa faca si ei la fel, daca asa au vazut la noi.
Zilele trecute am poposit in padurea Paltinoasa, judetul Suceava. De la cabana Ilisesti pana la padurea in care am poposit noi, de o parte si de alta a soselei, se inaltau usor spre cer fumurile gratarelor. Era destul de aglomerat, semn ca oamenii prefera sa se relaxeze in mijlocul naturii – asadar apreciaza ceea ce ofera natura. Nu ar strica sa si respecte locurile mirifice in care se simt atat de bine. Trebuie sa va spun ca am vazut si oameni care isi depozitau tot gunoiul in saci speciali, dar, din pacate, din toata multimea aceea, ii puteam numara pe degete. In locul in care am poposit noi a trebuit intai sa facem curat. Am gasit cutii de bere, pungi agatate in crengile copacilor si zeci de ambalaje.
Am trecut peste aspectul acesta – atat de des intalnit, incat a devenit familiar – si am admirat, impreuna cu fetita mea, miracolele pe care le ofera natura.
Pe langa luminisul plin de fluturasi colorati, in care am poposit, se auzea usor susurul unui parau care se revarsa, cativa metri mai departe, in raul Moldova. Aerul era atat de curat, incat iti venea sa iei si la pachet si sa te servesti din el acasa, unde poluarea te face sa respiri din ce in ce mai greu.
Nu stiu altii cum sunt, dar familia mea se simte foarte bine in natura, acolo unde pasarelele concerteaza in triluri superbe, unde furnicile forfotesc de zor in cautarea hranei, acolo unde fluturasii iti ofera un adevarat spectacol de culoare. E o lume care exista doar daca o respectam. Daca pierdem toate acestea, devenim niste roboti captivi intr-o lume a betoanelor, a cladirilor imense si fara viata.
Cu alte cuvinte, vom avea parte de viata pe care noi insine ne-am creat-o. Dupa o zi de relaxare – in care fetita mea a descoperit, cu ochii curiosi ai unui copil de patru ani si jumatate, viata tumultuoasa a unei familii de furnici – ne-am intors acasa. Drumul inapoi spre Suceava ne-a oferit acea trista imagine sumbra a unei paduri peste care se revarsasera parca mormane de gunoi. Era o lume a copacilor tristi, a furnicilor captive sub cutii de mustar, o lume peste care trecuse un dezastru.
Asadar, ne-am putea intreba de ce… De ce, dupa o relaxare atat de frumoasa si benefica, totul ramane vraiste? De ce ne batem joc de natura daca ne simtim atat de bine in mijlocul ei? Sunt intrebari la care fiecare din noi ar trebui sa gaseasca raspuns. De noi, adultii, depind Romania de maine, lumea de maine, natura de maine. Daca noi oferim copiilor nostri aceasta realitate trista, asa vor percepe si ei modul in care trebuie sa se comporte in natura. Ajunsi acasa, am fost intrebati de catre fetita noastra: Ce s-ar intampla daca furnicile ar disparea? Copacii ar fi foarte tristi, ii raspund, dar sper ca voi, copiii de astazi, veti salva musuroaiele de la disparitie. (Rodica Puscasu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/O_lume_a_copacilor_tristi/1]}