Mergand spre Focurile vii, ca sa ajungi la Terca, de pe DN2, la Maracineni facem stanga spre Sapoca, apoi pe Valea Slanicului, pe drumuri judetene, urmand ruta Beceni – Vintila, Voda – Manzalesti, Lopatari – Terca. Trecem de masivul de sare de la Medelic. De la Lopatari la Terca, drumul este o ruina, risti sa iti faci praf masina. Sunt gauri in asfalt, drumul este ingust si plin de camioane de armata care cara busteni. In Terca am lasat masina si, indrumati de un padurar si de o localnica, caci indicatoare nu exista de nici un fel, am ajuns la Focuri.
Trecem peste un podet si cu ajutorul localnicei, ca altfel nu ai cum, incepem sa urcam, in jur de 35-40 de minute, spre focuri. Urcarea este grea, se urca pe vai de torenti, urcusuri abrupte. Noroc cu doamna care s-a oferit sa ne arate drumul, altfel te-ai rataci. Peisajul este de-a dreptul tulburator, o paleta de verde te inconjoara. Ajungem intr-o poienita unde pe o suprafata relativ mica pamantul ars da la iveala cateva flacari. Gazul metan iese prin crapaturi si se aprinde. La momentul la care am fost noi, presiunea era mica. Structura rocilor permite reaprinderea focului, chiar si imediat dupa ce a plouat.
Daca in drumul lor, gazele ar fi intalnit un strat argilos cu apa, ar fi dat nastere unor vulcani noroiosi. Daca nu aveam o calauza, nu am fi putut gasi drumul catre flacari, pentru ca acestea sunt in curtea unui batran si evident nu gasesti nici un fel de indicator. Ajungand acolo, ai impresia ca esti doar tu si natura. Urcusul e greu, dar am fost rasplatiti de natura cu un spectacol cum numai ea il poate oferi. (Francisc Dragan)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Focurile_vii/1]}