![Expozitia Marturii. Frescele Manastirii Argesului la MNAR](https://daciccool.ro/images/stories/Dacicool/Timp_Liber/Evenimente/Marturii_Frescele_Manastirii_Argesului/Expozitia%20Marturii.%20Frescele%20Manastirii%20Argesului%20la%20MNAR.jpg)
Atribuite zugravului Dobromir din Targoviste si echipei sale care finalizeaza pictura in 1526, frescele au fost extrase in 1882, in contextul restaurarii bisericii, restaurare coordonata de arhitectul francez André Lecomte du Noüy in perioada 1875-1887.
Cele 31 de fragmente de pictura murala sunt redate astazi publicului ca urmare a unui laborios proces de restaurare efectuat pe parcursul ultimelor doua decenii de numerosi specialisti, sub coordonarea prof. univ. dr. Oliviu Boldura, a prof. univ. dr. Dan Mohanu si a lect. univ. dr. Romeo Gheorghita.
Printre cele mai spectaculoase piese expuse se numara: portretul votiv al lui Neagoe Basarab si al familiei sale, portretul lui Mircea cel Batran, portretul domnitei Roxanda, seria Deisis (Maica Domnului, Iisus mare imparat si arhiereu, Ioan Botezatorul), Arhanghelul Mihail, precum si impresionanta galerie de sfinti militari.
Alaturi de fresce sunt expuse si alte piese de patrimoniu precum caftanul lui Neagoe Basarab, din catifea brodata cu fir din argint aurit, chivotul din argint care reproduce arhitectura bisericii, lucrari de grafica din secolul al XIX-lea sau fotografii din albumul Episcopia Curtea de Arges realizat de Carol Popp de Szathmari in 1866 – documente pretioase care redau aspectul manastirii inaintea restaurarii.
Program de vizitare: miercuri – duminica, 10.00-18.00 (pana pe 30 aprilie); 11.00-19.00 (de la 1 mai).
Gratuit: prima miercuri din luna.
Mai multe detalii gasiti pe www.mnar.arts.ro