Cel mai mult ma deranjeaza non-valoarea. Verificabil in sport (Printi, Regi si Briliante care joaca doar in afara de teren, in timp ce sportivul adevarat nu e bagat in seama si recompensat pentru meritele sale), verificabil in arta (nu mai exista loc in distributie pentru marile nume ale scenei si filmului, dar exista loc pentru tot felul de copii care au parasit ieri facultatea sau care nici macar nu au calificarea sau talentul necesar), verificabil la catedra (la noi preda orice amarat, spre deosebire de alte tari in care profesorul e unul care chiar a invatat in facultate si care a obtinut si medii mari).
Non-valoarea e verificabila in politica (va conduc si copiatori, repetenti, primari fara bacalaureat sau fara cele 12 clase, nu doar insi care au macar o facultate pe bune si pregatire profesionala cat de cat apropiata de administratia publica). Non-valoarea e si in presa, acolo unde meseria care necesita facultate, timp de 30 de ani, a fost transformata in ocupatie pentru insi cu 7 clase si tot felul de neterminati care nu au fost capabili de nimic. Non-valoarea e si in familii din Romania, acolo unde se invata smecheria, nu bunul-simt, nu respectul, nu cavalerismul, si non-valoarea invatata acasa va fi dusa mai departe de copil atunci cand el isi va face propria familie.
Non-valoarea poate fi gasita si in societatea civila, acolo unde diversi fripturisti cauta atentie, acolo unde unii viseaza sa fie sindicalistii sau politicienii de maine de la butoane, acolo unde se accepta orice dezaxat sa ii reprezinte pe altii, fie si chiar la nivelul de presedinte de asociatii de proprietari. Refuz sa cred ca non-valoarea e o boala care nu poate fi starpita, dar pentru asta e nevoie ca toti sa luptam. Chiar daca avem un handicap de 25 de ani post-revolutionari in care mizeria, nesimtirea, hotia, non-valoarea au fost la putere. (Luciana Albert, Foto: freeimages.com)
