Pe la 45-50 de ani incepem sa ne gandim asa cum s-au gandit si parintii nostri la anii de pensie, cand vom avea mai mult timp liber, ne vom plimba prin parc cu nepotii, vom putea vizita ce n-am vizitat, vom citi mai mult, alte lucruri pentru care nu am avut timp sa le facem la tinerete. Asa gandim, asa speram, doar ca lucrurile stau altfel, batranii nostri parinti sunt umiliti sub povara bolilor, cheltuielilor carora nu le mai fac fata. O viata plina de griji in trecut, amara in prezent.
Te uiti in jur si te intrebi de ce ai tai, ceilalti 5 milioane de pensionari nu pot avea o viata normala, decenta ca ceilalti din alte tari. Acolo, batranii sunt respectati, ajutati, societatea insasi ii respecta, pe cand la noi cuvantul de baza este umilinta, iar vechea zicala Cine nu are batrani sa-si cumpere nu mai exista.
Plini de boala, griji, nevoiti sa caute tremurand maruntisul pentru o paine ori ceva maruntis pentru o pastila, asa isi petrec batranetile ai nostri parinti. Ti se rupe sufletul ca nu poti sa-i ajuti mai mult, cand viata e grea, si tu la randul tau ii faci fata cu greu, dar ii ajuti asa cum poti. Credeau ca vor avea o batranete linistita, o pensie cu care sa poata trai decent dupa multi ani de munca, de chin, dar s-au inselat, au fost nevoiti sa renunte la orice. Trist, dar adevarat lucru despre batranii nostri, dragii nostri batrani. (Gabriela Rotaru, Foto: freeimages.com)
