Ravi este un caine-minune. Nu stie trucuri, nici nu poate sta picior peste picior intr-un fotoliu la un pahar de vorbe cu un coleg de breasla. Nimic kafkian. Este un caine comunitar (sa fie oare el parte din comunitatea oamenilor?) care pana nu demult s-a aflat intre viata si moarte. M-am oprit asupra lui pentru ca, dintr-odata, m-am trezit in miezul povestii. E o poveste cu tristete, lucruri inedite si multe emotii. Incepe cu o masina grabita si un caine care imbratiseaza, fara sa vrea, momentul si locul nepotrivit. O face cu aceeasi dragoste inocenta cu care da timid din coada cand cineva ii ofera putina atentie. Alearga pe strada ca si cand la capatul ei l-ar astepta o recompensa surprinzatoare. Nu stie ca in cateva secunde botul masinii il va face sa se rostogoleasca de trei ori ca un covrig aruncat. Va ramane sangerand in mijlocul strazii, in timp ce faptasul isi va vedea calm de drum.
Din fericire, un bun samaritean il ajuta sa ajunga la cel mai apropiat cabinet veterinar. Acolo este operat de urgenta pentru a i se opri hemoragia. Cand ochii i se inchid usor sub efectul anesteziei, reuseste sa isi aseze capul pe mana salvatorului, multumindu-i cu o ultima suflare asemanatoare unui oftat. Nimeni nu stie daca va supravietui, nu pare sa faca mari progrese. Are oasele frante si cel mai probabil va ramane paralizat. Dupa doua zile este mutat la un alt cabinet. Desi este slabit si nu se poate misca, cainele se mandreste cu o identitate: il cheama Ravi, care in limba hindi inseamna soare. Cu totii spera ca soarele va rasari si pe straduta lui. Il asteapta o alta interventie dificila la una din labutele din fata. La finalul ei rasuflam usurati. Contrar asteptarilor, Ravi se transforma subit intr-un vulcan de iubire si entuziasm. Ba face chiar trasnai, sterpelind patura unui coleg de suferinta si latrand la muste.
Vestea-minune apare si ea: Ravi nu mai trebuie sa faca operatie la membrele anterioare si nu va ramane paralizat cum s-a crezut initial, existand sanse foarte mari sa mearga pe toate cele patru labute in mai putin de o luna. Azi el sfideaza toate pronosticurile si se zbenguie fericit pe toate cele patru labute. Din pacate, una dintre dorintele lui Ravi ramane inca neimplinita. El ar vrea ca cineva sa-i ofere o casuta si sa-i spuna: esti al meu. Sa treci indiferent pe langa un animal dureaza cateva minute; sa-l iubesti poate dura o viata, dar merita efortul.
Cainele, un animal atat de devotat omului, care isi urmeaza stapanul oriunde, chiar daca nu i se ofera mancare, care salveaza vieti omenesti de la inec sau din incendii riscandu-si viata, care incalzeste cu trupul lui cald corpul inghetat al omului, care calauzeste pasii celor orbi, care vegheaza la nesfarsit mormantul stapanului disparut de langa el. Si totusi este neglijat, maltratat, folosit in experimente, ucis din ura, distractie, interes; exploatat, lasat sa moara de foame, dresat la circ cu biciul, exterminat in masa, ucis in razboaiele oamenilor, inchis in custi, vanat. Cu toate acestea, chiar si cand agonizeaza, auzind ca prin vis pasii nepasatori ai oamenilor din jur, el continua sa iubeasca neconditionat. (Teodora Gheorghe)
