Ori de cate ori ii trecem pragul ne simtim ca acasa. Nu stim bine sa spunem daca iesim la o plimbare in parc, daca rememoram viata petrecuta la tara, pe ulitele prafuite din satele bunicilor nostri sau daca pur si simplu am venit aici pentru a derula pagini din istorie pe viu. Cert este ca toate pot fi adevarate, dar mergem cu sufletul impacat in Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti deoarece, aici, toti ne simtim ca acasa, in inima Romaniei. Cand ii calcam aleile, suntem toti un suflet, suntem romani si venim sa ne revedem radacinile si sa ne onoram bunicii si strabunicii care au muncit, asudat si suferit ca noi sa ajungem bancheri, taximetristi, deputati, sefi de stat „degeaba”, profesori, agricultori sau orice altceva, din tata in fiu, caci asta simteau ei ca le era datoria.
Pe aceste drumuri intortocheate ale satului toti suntem egali in fata istoriei; noi, cei de azi, care, in invalmaseala vietii cotidiene, trecem deseori peste ce este cu adevarat important in viata. Muzeul are rolul sa ne aduca cu picioarele pe pamant si sa ne aminteasca ca pentru acest pamant al tarii noastre multi stramosi s-au ostenit si au facut-o pentru ca noi sa avem ce avem acum.
Dimitrie Gusti a initiat acest „proiect al satului” si a pastrat, pentru generatiile ce l-au succedat, memoria neintinata a adevaratei vieti romanesti. El a stramutat in capitala gospodarii din mai toate regiunile tarii, cu pitorescul lor, dispuse, pana in cele mai mici detalii etnografice si arhitectonice, in calea vizitatorilor, care pot astfel intelege viata, obiceiurile si ocupatiile traditionale romanesti. Unele gospodarii au fost donate, altele au fost mutate cu tot cu familiile care locuiau in ele si care si-au dat acordul pentru stramutare. Astazi nu mai sunt locuite, dar in unele dintre ele putem gasi angajati ai muzeului, batrani care le intretin, le protejeaza de turistii cu mai putin bun-simt si le dau viata.
Gospodariile sunt organizate pe regiuni ale tarii, intr-un loc atat de pitoresc dat de malurile verzi ale apei lacului, de bisericutele din lemn, de multi copaci, flori si oameni buni. Intalnim embleme ale arhitecturii traditionale din zone precum Dumitra – Alba, Rusetu sau Chiojdu Mic – Buzau, Campu lui Neag – Hunedoara, Suici – Arges sau din Sarbova – Timis.
De-a lungul anilor, Muzeul Satului s-a implicat in numeroase proiecte culturale si de ecologie, atat nationale, cat si internationale, precum: Saptamana Culturala a Mexicului, in parteneriat cu ambasada acestei frumoase tari si cu Muzeul Taranului Roman, Expozitia Gateala capului, expozitie traditionala de port, Ziua Voluntarului, la 27 Mai, cand s-au plantat pomi fructiferi in livada, cu ajutorul voluntarilor recrutati de catre Alpha Bank, precum si Gradina Bio a Copiilor, o gradina facuta in ziua de astazi de elevi ai scolilor bucurestene, asa cum bunicii lor cultivau in fiecare an toate cele de trebuinta, devenite astazi „legume si fructe bio”.
Recomand astfel tuturor sa treaca pragul acestui frumos colt de rai, iar daca doriti un mic popas, caci va trebuie cam jumatate de zi sa vizitati si sa intelegeti fiecare regiune, puteti oricand sa va opriti pentru o mancare calda sau un vin bun la terasa si apoi, dupa ce v-ati reincarcat bateriile, sa continuati periplul. Plimbare placuta! (Razvan-Constantin Ciubotaru)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Muzeul_National_al_Satului_comoara_a_nemuririi/1]}
