Luni, 2 februarie 2015, orele 18.00, in Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, va avea loc vernisajul expozitiei intitulate Masti si costume traditionale de sarbatoare din Transilvania. Expozitia este organizata de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia in colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei si Asociatia Culturala Zestrea.
In acceptiune contemporana curenta, Transilvania, regiune situata in nord-vestul Romaniei, cuprinde atat spatiul intracarpatic al Transilvaniei medievale, cat si Maramuresul, Crisana si Banatul, tinuturi impreuna cu care alcatuieste, sub aspectul culturii rurale, o arie relativ unitara. Dimensiunea interculturala defineste fundamental aceasta arie, in care elemente culturale mediteraneene, est-europeene si vest-europeene au coexistat. O parte din aceste elemente au fost amalgamate in creuzetul unei existente cotidiene comune, altele fiind delimitate constient, printr-un demers identitar tintit.
Portul popular, functional in Transilvania pana la jumatatea secolului al XX-lea, a ilustrat in cel mai inalt grad identitatile etnice si zonale din diferitele arii culturale transilvanene, caracterizate printr-un anumit specific istoric si economico-social. Elemente ale costumului traditional sunt integrate si in vestimentatia de mascare, caracteristica obiceiurilor de iarna, prezente la toate etniile transilvanene, obiceiuri grupate la Craciun si Anul Nou in mediul romanesc si la asa numitul Farsang – sarbatorit cu precadere de catre comunitatile maghiare si sasesti.
Puternicul substrat ceremonial si social al acestor obiceiuri explica conservarea lor – in grade diferite – si in actualul context cultural rural, constituind si in prezent un prilej aparte de traire comunitara.
Expozitia va ramane deschisa in intervalul 2-18 februarie 2015, perioada care coincide cu desfasurarea faimosului Carnaval de la Venetia si prin profilul sau se va incadra pe deplin in peisajul cultural al urbei, ce constituie, prin prestigiul cultural si afluenta de public inregistrata anual, un mediu de expunere de inalta relevanta internationala. Expozitia va putea fi vizitata zilnic, in intervalul orar 10.00-13.00 si 16.00-19.00. Intrarea este libera.