Traim intr-o epoca a schimbarii, intr-una a globalizarii. Romanul din zilele noastre este unul derutat, care nu stie daca are un loc de munca sau are un job, daca este trist sau sad, daca iubeste sau este in love, ori daca este fericit sau happy. Si pana la urma, ce este fericirea? Oare am evoluat intr-atat incat sa nu o mai recunoastem? Vad in jurul meu oameni gri, oameni ocupati si stresati, care sunt doar cu gandul la grijile cotidiene si care uita sa mai fie copii, sa mai caute frumosul din lucrurile care ne inconjoara, ori sa mai priveasca spre traditii sau spre ceea ce ii face fericiti. Si nu, nu vorbesc de o fericire superficiala, ci de acea bucurie care e in stare sa ne faca sufletele sa tresalte. Ne este prea frica sa nu parem demodati sau inchisi la minte, asa ca ne luam tot felul de device-uri (care nici macar nu ne folosesc intr-adevar), renuntam la traditii si ne ascundem latura sensibila (pentru ca nu e cool sa te emotioneze lucrurile marunte din jur). Eu nu dau la schimb pe Dragobete cu un Valentin plin de kitsch-uri, nu ma costumez de Halloween, ci fac cruci de usturoi in noaptea Sf. Andrei si, mai ales, iubesc traditia de martisor.
Problema principala, insa, la toate aceste sarbatori romanesti, e ca au fost absorbite si pervertite, devenind monumente ale consumatorismului. Societatea e manipulabila, mass-media e in epoca ei de glorie si iata cum romanii au inceput sa considere ca Dragobetele nu e cine stie ce, insa de Valentine’s, fara un check-in in oras alaturi de ibovnic(a) si de un trandafir la suprapret, poti spune ca degeaba esti intr-o relatie. E trist cum trebuie sa asteptam o zi anume pentru a ne arata sentimentele, iar atunci cand o facem ne folosim de cele mai penibile stereotipuri.
Motivul principal care m-a facut sa aberez pe tema asta a fost ziua de 1 martie, martisorul. Probabil una din zilele mele preferate din an, nu intarzii niciodata in a-mi alege baba, ori in a confectiona martisoare din suflet pentru cei dragi. An de an, vad cum martisorul universal devine din ce in ce mai stralucitor si mai inovativ, urmand sa fie vandut cu un pumn de bani. Ceea ce nu inteleg multi e ca martisorul e frumos prin simplitatea lui, e ca un talisman norocos care anunta venirea primaverii, renasterii naturii. George Cosbuc afirma despre martisor: Scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.
Ar trebui sa incercam sa observam aspectele frumoase ale vietii noastre, fara a ne nega trecutul si traditiile. (Stefan Voicu)
