Candva o perla a litoralului romanesc, nelipsit din pozele de vacanta ale turistilor, Cazinoul din Constanta a ascuns in eleganta art-nouveau a edificiului sau povesti fascinante. Cel dintai Cazinou al Constantei, inca un simbol al orasului de pe malul marii, a fost construit in anul 1880, in zona peninsulei, langa Farul genovez. Initial cu o structura construita din lemn si din paianta, servind drept sala de relaxare, unde protipendada orasului-port se regasea, edificiul a devenit in timp o cladire emblematica, grandioasa si luxoasa.
La amplasarea cladirii, refacute din temelii in anul 1891, s-a folosit taluzul pentru a face doua terase suprapuse, pentru ca ambele sa aiba o priveliste deplina a falezei, a marii si a portului. Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost capitanul Constantin Creanga, fiul scriitorului Ion Creanga si tatal lui Horia Creanga, unul dintre cei mai mari arhitecti romani ai perioadei interbelice. Dupa o viata scurta, Cazinoul a fost dezmembrat, in anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu care dainuie si astazi pe faleza Marii Negre. Cladirea de patrimoniu cu trei fundatii, care a adapostit, decenii la rand, povesti de iubire si unde se destramau vieti intr-o clipita, a fost proiectata de arhitectul Daniel Renard, in stil art-nouveau. Toalete de ultima moda se perindau in sala de bal, restaurant sau in sala de joc a Cazinoului. Era o atmosfera seducatoare, de la belle epoque, surprinsa de imaginile vremii.
Terasa Cazinoului, amenajata pe malul marii, era locul preferat de intalnire al marinarilor din lumea intreaga, al turistilor si al elitei vremii. In fiecare vara, pe terasa erau organizate seri dansante si concerte sustinute de celebritati ale epocii. In Cazinou aveau acces numai cei bogati si aventurieri, unde tinuta de seara era obligatorie, iar luxul era o atitudine fireasca. In acelasi timp, Cazinoul era considerat un loc de pierzanie, extrem de amagitor. In salile lui se consumau drame, se traia cu pasiune intensa, patima jucurilor creand o aura de mister in jurul acestei cladiri, a carei istorie cuprinde multe tragedii si povesti cu final nefericit. Adesea, cei ruinati la jocurile de noroc sfarseau noaptea in valurile intunecate ale marii sau intr-o camera de hotel, cu un glont in tampla.
Cladirea de patrimoniu, care este de ani buni straina accesului turistilor, apartine acum Companiei Nationale de Investitii. Chiar daca eleganta art-nouveau a edificiului si plasarea chiar pe tarmul marii, intr-o zona de promenada, ar fi garantat conservarea lui, Cazinoul este in prezent condamnat la ruina, din neglijenta si nepasarea autoritatilor. Degradarea si nevoia imperioasa a unei consolidari ofera acum o imagine trista, marcata de contrastul dintre frumusetea si grandoarea de altadata si nepasarea cu care a fost tratat monumentul de ani intregi. Desi in plin proces de degradare, Cazinoul ramane o emblema care “vegheaza” tarmul Marii Negre de peste 130 de ani si aminteste de vremurile sale de stralucire, de frumusetea salilor, odinioara somptuoase, si de povestile tulburatoare care i-au scris istoria. (Roxana Dimitriu)
Sursa: Antena Satelor
