Frumusetea florii albastre de pe campiile si dealurile copilariei e la fel de mistica precum legendele care vorbesc despre aceasta planta, cicoarea… O foarte frumoasa planta ornamentala, cultivata, de asemenea, pentru radacina si tulpina ei, care sunt comestibile. O legenda veche spune ca, odata, de mult, o frumoasa pamanteanca a refuzat avansurile maretului Soare. Drept pedeapsa, acesta a transformat-o intr-o floare de cicoare. De atunci, fata-cicoare este obligata sa-si indrepte ziua privirile catre Soare, urmandu-l in drumul sau pe cer. Seara, cand astrul apune, isi pleaca si ea capul, murind… Caci fiecare floare de cicoare tine doar o zi… Si alte traditii populare considera cicoarea o planta magica, miraculoasa. In unele povesti se spune ca vrajitoarele o foloseau pentru a-i transforma pe oameni in iepuri! Iar renumita tema romantica a florii albastre a fost inspirata de cicoare. Folclorul european considera, de asemenea, ca aceasta planta are puterea de a descuia usile si portile ferecate…
Cicoarea apartine familiei Asteraceae/Compositae, fiind inrudita cu plante ca margareta, ochiul-boului si floarea-soarelui. Numele sau latin, Cichorium intybus, vine de la cuvantul egiptean pentru ianuarie, intybus, caci, in urma cu mii de ani, egiptenii recoltau si consumau cicoarea in aceasta luna a anului. La noi i se mai spune cicorie amara, dudau, floarea secerei, scai voinicesc, incingatoare, sporis, scaluset de casa, iar in limba engleza i se mai spune blue sailor sau succory. Cichorium intybus este una din cele sase specii de Cichorium. Mai este numita Cichorium balearicum si Cichorium byzantinum. Nu trebuie confundata insa cu Cichorium endivia, o specie cultivata de vechii greci si romani pentru frunzele sale. Diferenta este ca frunzele de endivia sunt lipsite de perisori, iar specia este anuala, spre diferenta de intybus, care e perena.
Planta provine din regiunea mediteraneana (sudul Europei, nordul Africii, Asia de Vest), insa astazi o gasim raspandita in multe alte zone de pe glob, in special in cele semiaride si temperate. Este naturalizata in America de Nord, unde e foarte raspandita. Creste pe marginea drumurilor, pe pajisti si campii, precum si pe terenuri necultivate. Prefera mai ales solurile calcaroase, dar se adapteaza oricarui tip de sol. O intalnim mai ales in zone uscate si insorite. Florile sale albastre (foarte rar, roz sau albe) seamana cu ale margaretei si infloresc vara, intre iunie si septembrie, iar frunzele aduc cu cele ale papadiei. Radacinile contin un suc laptos extrem de amar, care poate fi iritant pentru piele.
Chiar daca in unele locuri din lume este considerata buruiana, iar in altele e considerata specie invaziva (America de Nord si Australia), cicoarea este o planta comestibila, melifera (adica albinele produc miere din polenul ei) si medicinala. De altfel, a fost cultivata si consumata timp de secole, si inca este consumata ca ingredient in salate, mai ales in Europa, dar si in Statele Unite. Se pare ca a inceput sa fie consumata inca din anul 300 i.H., de catre vechii egipteni. Acestia considerau ca ea le purifica sangele si ficatul. De asemenea, o asociau cu tratarea asa-numitelor patimi ale inimii. Vechii romani ii consumau radacinile, fierte sau crude, pentru a-si rezolva problemele hepatice. Aceasta planta legendara si-a gasit locul in unele dintre cele mai vechi opere literare. Horatiu spunea ca cicoarea face parte din regimul sau, care era extrem de „simplu”. Mai tarziu, calugarii Evului Mediu au cultivat cicoarea, care apoi, prin intermediul lor, a ajuns sa fie cunoscuta pe batranul continent.
In Italia, se vand, astazi, frunze de cicoare din grupa radicchio, care sunt mai putin amare. O alta grupa cu frunze cu gust mai putin amarui este sucre de pain. In Franta, Belgia si alte tari se consuma, de asemenea, un soi special, numit andiva frantuzeasca sau andiva belgiana, obtinut prin cultivarea plantei la intuneric, in interior, la o temperatura de 18 grade Celsius. In aceste conditii, radacinile de cicoare, numite aici chicon, sunt fortate sa se umfle si sa-si dezvolte niste frunzulite albicioase, care nu sunt la fel de amare ca frunzele soiurilor care cresc in soare direct. Aceasta varietate de cicoare a aparut pentru prima data la vanzare in Bruxelles, in anul 1846. 
Inca din vremea lui Napoleon, radacinile de cicoare prajite au inceput sa fie folosite ca inlocuitor al cafelei si ca adjuvant in cafea. Exista dovezi ca si soldatii americani din Razboiul Civil American utilizau cicoarea in acelasi scop. In acest fel, cafeaua din cicoare a fost introdusa in Statele Unite, unde a avut un mare succes. Amestecul de cicoare si cafea a intrat in traditia americana. In al Doilea Razboi Mondial, in Marea Britanie devenise foarte populara Camp Coffee, o foarte aromata esenta de cicoare si cafea. Si noi, romanii, cunoastem bine cafeaua de cicoare din perioada socialista, cand cafeaua autentica lipsea complet din magazine. Aceasta cafea fara cofeina este foarte benefica pentru organism, astfel ca nu e de mirare ca o intalnim tot mai mult in magazine, fiind cautata mai ales de catre adeptii unui trai sanatos. Ea stimulează tranzitul intestinal, scade colesterolul, previne diabetul si, foarte important, nu are efecte secundare. Radacinile de cicoare pot fi consumate, de asemenea, crude (raw), fierte sau uscate si macinate. Odinioara, din flori se obtinea si o vopsea naturala galbena, iar din frunze, vopsea albastra. Cicoarea este, in acelasi timp, un nutret important pentru animalele de ferma.
Fitoterapia traditionala utiliza radacinile de cicoare in scopuri medicale inca din vremuri stravechi. Acestea erau recomandate pentru combaterea icterului, a afectiunilor hepato-biliare, renale si ale splinei, precum si a constipatiei, reumatismului, pierderea poftei de mancare, guta. De asemenea, consumul regulat de radacini amelioreaza sindromul premenstrual, echilibrand nivelul hormonilor feminini din organism. Se considera ca infuzia din frunze stimuleaza productia de bila si ca elimina calculii din vezica biliara. Compresele din frunze de cicoare pot fi eficiente in umflaturi si iritatii ale pielii. Consumul de cicoare creste si capacitatea organismului de a absorbi nutrienti vitali, precum calciul. 
Planta are si efecte laxative, mai ales la copii. Salatele care contin cicoare au un gust mai amarui, dar pot face minuni pentru ficat. De fapt, aceasta planta poate distruge si parazitii intestinali si poate opri dezvoltarea candidei. Extractul de cicoare poate ajuta la scaderea nivelurilor de zahar in sange. Infuzia din frunze si radacini de cicoare poate actiona ca remediu pentru pierderea apetitului si face bine la stomac, avand si un gust foarte bun. Mai aproape de noi, doi romani, celebrul farmacist Ovidiu Bojor si medicul Octavian Popescu, au fost printre primii din lume care au sesizat efectele benefice ale cicorii in tratarea obezitatii.
Tulpina de cicoare contine o serie de substante benefice pentru organismul uman, precum inulina, cicorina si acid cicoric, arginina, colina, levuloza, fier, fosfor si calciu. Radacina, la randul ei, contine fructoza, lactucina, lactupireina, alfa- si betalactucerol, taninuri, uleiuri volatile si substante triperpenice amare. Cicoarea contine si o serie de vitamine: A, B6, C, E si K. 
Pentru un ficat sanatos si o bila activa, Faunus Plant ne propune ceaiul Hepatobiliarus, care este tonic hepatic, hepatoprotector si coleretic-colagog, fiind recomandat in hepatite acute si cronice, dischinezii biliare, ciroza hepatica, congestie si insuficienta hepatica. Acest produs 100% natural, fara conservanti si coloranti, obtinut prin prelucrare manuala din cele mai sanatoase plante, contribuie la functionarea normala a ficatului si a vezicii biliare si protejeaza celulele hepatice. Pe langa cicoare (parti aeriene), ceaiul Hepatobiliarus de la Faunus Plant contine anghinare, papadie, coada-soricelului, crusin, rostopasca si sunatoare.
Mai multe despre acest ceai si despre alte produse naturale deosebit de eficiente in multe afectiuni puteti gasi intrand pe website-ul www.faunusplant.ro. (Foto: www.istock.com si www.faunusplant.ro)
