Nici frumusetea primaverii si nici cea a verii nu are gratia pe care am zarit-o in al toamnei obraz. (John Donne)
Pentru mine, fiecare anotimp in parte isi are locul, iar toamna reprezinta perioada mea melancolica, in care imi place sa savurez orice moment de nostalgie intalnit. Cand ma gandesc la toamna, imi vine in minte aroma dulce-amaruie de fructe parguite, zemoase, racoarea binecuvantata a noptilor sau soarele molcom al dupa-amiezilor, fosnetul de frunze din padurile silentioase, carafele cu must parfumat, pe mese imbelsugate, gutuile coapte, placintele cu dovlec, ce amintesc de cuptorul bunicilor, frumusetea unica a crizantemelor.
Plimbarile lungi si dese sunt elementul-cheie al acestui sezon. Mai ales daca se fac in parcuri sau pe alei, pline de copaci, acum, „infrunzite” de un covor aramiu. Imi place sunetul frunzelor uscate sub talpile mele, asa ca incerc sa ma bucur de el cat mai mult, tocmai pentru ca stiu ca nu dureaza o vesnicie. Exista momente in care, asemenea alergatorului de cursa lunga, simti nevoia sa te opresti o clipa, sa te lasi invadat de liniste si pace.
Toamna ma relaxeaza, o iubesc pentru maiestria si generozitatea ei, pentru „abecedarul de viata” pe care il deschide, zilnic, pentru noi. Este uluitor cum natura parca trage o linie la toata frumusetea anului, spre a culege, toamna, intregul rod de mireasma, aroma si culoare, intr-un alai de muza creatoare, de arta. Cu aceasta haina a intrat, aproape, pe nesimtite, in gradina si in casa noastra, impodobindu-le cu rod si culoare, fara sa ceara ceva in schimb. Sa va descriu privelistea de la fereastra?
Merii si perii, ingreunati de fructe, razbuna, parca, rodul modest al caisilor si ciresilor din vara. Ca sa nu mai vorbim de gutui! Se spune ca numarul mare de gutui anunta o iarna grea. S-ar putea sa fie adevarat, dar acum, inca, ne bucuram de marimea si culoarea fructelor, care sunt de basm. S-au cules si cosuri intregi cu nuci, prune si… la care am avut o contributie importanta!
Inspre rasarit, aleile gradinii au dobandit parfumul strugurilor copti. Apoi, a venit si premiul, un must extraordinar, cu care ne-am rasfatat prietenii, oaspetii, iar, acum, mustul este pe cale de a deveni un vin grozav.
Iubesc si ploaia, specifica anotimpului, dar, numai atunci cand ii pot numara stropii pe strada. Sufar, insa, dupa fiecare vant puternic, pentru ca imi goleste gradina de inca un strat de frunze si culoare. Iar frigul ma umileste si, ca sa nu ii dau nici o sansa, ma cuibaresc in fata semineului, citesc, lucrez sau…Ori, pur si simplu, privesc pe fereastra, atunci cand zarea este mai mohorata, cautand soarele, in culorile frunzelor. Este momentul in care imi trece prin fata ochilor o imagine desprinsa din file de album: impreuna cu cei dragi, strangeam gramezi de frunze pentru a le da foc, traind, apoi, bucuria si dansul flacarilor, dar si mireasma frunzelor arse; iar de aici este doar un pas pana la a incepe sa inventam povesti despre focul nestins: iubirea. (Paul Gheorghiu)
