Avem o deosebita preocupare pentru resurse. Fiecare stat isi masoara resursele si in functie de ele detine o asa-zisa putere si un grad de dezvoltare. Vorbim de tot felul de lucruri care sunt atent monitorizate, distribuite, clasificate, astfel incat sa utilizam eficient ceea ce universul ne ofera sau ceea ce noi am produs de-a lungul timpului. Toate se traduc in bani, in profit sau pierderi, in costuri, cheltuieli, avantaje, dezavantaje, predictii etc. Scenariile sunt multe, interesele pe masura, iar dorinta omului de stapanire intrece orice limita.
De cand lumea si pamantul, interesul pentru resurse a generat invidii, controverse, razboaie. A macinat lumea, a mutilat-o, a rupt-o de Creatorul ei. A intors pe frati unul impotriva altuia, a nascut tradarea, a sters popoare de pe harta lumii. Neamurile s-au canibalizat intre ele, asa au aparut sclavia si robia, paturile sociale, bogatii si saracii. Lupta pentru resurse genereaza si astazi razboaie, desi trambitam despre pace, lumea intreaga este in plin razboi. Materialele radioactive, petrolul, diamantele, gazele naturale au fost si inca sunt marul discordiei generator de conflicte.
Asta se intampla pentru ca ne uitam doar la cele materiale, ignorand orbeste cea mai de pret resursa a unui popor: credinta. Nadejdea in Dumnezeu aduce binecuvantare, unitate si dragoste intre semeni si unde sunt acestea, toate sunt bune si multumitoare. Poporul nostru a fost binecuvantat dintru inceput primind invatatura de credinta ortodoxa de la Intaiul chemat dintre apostoli, Sfantul Apostol Andrei, care este numit ocrotitorul Romaniei. El a adus samanta invataturii crestine primite chiar de la Domnul nostru Iisus Hristos si, gasind loc fertil, a plantat-o pe meleagurile Dobrogei de astazi.
Aceasta a rodit insutit si inmiit, raspandindu-se pe intreg teritoriul tarii, devenind principala resursa din care inaintasii nostri s-au hranit. S-au ridicat mari duhovnici care au calauzit sufletul neamului prin negura timpului, ei fiind cheia supravietuirii si a continuitatii noastre. Unii sunt cinstiti astazi in randul sfintilor, deoarece faptele lor, marturisirea adevarului de credinta, modul de vietuire si evlavia oamenilor au facut ca acestia sa fie canonizati de Biserica Ortodoxa Romana. E plin sinaxarul de sfinti romani care au carmuit tara in vreme de razboi, de foamete, in vreme de prigoana. Marii duhovnici au ascultat si au imbarbatat poporul, au sfatuit conducatorii, au invatat si au intarit sufletele ostenite. Ei au sters lacrimile mamelor cu inimile sfasiate de durerea fiilor jertfiti pe altarul patriei, ei au mangaiat pe batranii uitati, au asezat in buna randuiala pe cei rataciti in valtoarea vietii. Ei au fost sursa la care s-au intors fiii rataciti pentru a deprinde tainele iubirii lui Dumnezeu.
Aceasta resursa insa nu a fost niciodata pretuita la adevarata ei valoare. Dintotdeauna, acesti oameni au fost prigoniti, marginalizati, iar din pacate, astazi, cand putini au mai ramas, societatea in continuare sta oarba si surda, nestiind cum sa se foloseasca un dar esential al neamului nostru. S-au stins din aceasta scurta viata pamanteasca faclii precum parintii Iustinian Chira, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Iustin Parvu, Proclu Nicau, Arsenie Papacioc, Teofil Paraian, Constantin Galeriu si multi, multi altii. Ei astazi vegheaza si plang din cer, nadajduind mantuirea noastra. Au vorbit mereu cu Dumnezeu despre noi, chiar si atunci cand multi dintre ei au petrecut ani grei in inchisori, pentru ca nu au imbratisat ideile unui regim ateu care, in dorinta de a sterge orice urma a lui Dumnezeu de pe pamant, a demolat bisericile, a transformat unele manastiri in aziluri pentru batrani si bolnavi, a mutilat oameni.
Au fost inchisi, batuti, chinuiti, infometati, insa au fost liberi in Hristos si s-au hranit cu Hristos. Dumnezeu nu a putut fi sters din inimile oamenilor de nici un regim, ba mai mult si-a facut prezenta intarind pe cei prigoniti. Ii indemna parintele Calciu Dumitreasa in 7 cuvinte pe tineri astfel: Nu te teme, tinere, sa te afirmi ca prieten al Lui. Nu te teme sa respingi o ideologie ateista, care urmareste sa-ti anuleze sufletul ca entitate metafizica, sau macar sa ti-l schilodeasca. Nu te teme sa afirmi ca neamul nostru este dintru inceputurile lui crestin si ortodox, ca douazeci de ani de ateism impus si de propaganda nu-i pot opri aspiratia spre absolut. Crede si iubeste! Credinta te face liber, iubirea te uneste. Vei fi liber in unirea cu Iisus Hristos si vei ramane in dragostea Lui.
Ei au fost cu adevat liberi in Hristos si astfel au putut indura persecutia si ocara, devenind mai apoi vasele alese in care Hristos a desertat priceperea, rabdarea si cuvantul de invatatura, din care toti acesti mari duhovnici i-au adapat pe cei care le-au cerut ajutorul. Au fost atat de liberi, incat si pe vrajmasii lor i-au iubit. Viata lor launtrica, trezvia, postirea i-au vindecat de orice suferinta. Nu aveau nimic si totusi lumea venea sa le ceara, iar ei dadeau cuvant de folos, alinare si iertare. Fara ei lumea ar fi luat-o razna, insa, urmand povetele toate, se linisteau. Au fost carjele multor suflete amputate, au fost bratele si picioarele multor osteniti pe care i-au invatat pas cu pas mersul alaturi de Hristos. Au fost faclii in intuneric si ancore in vreme de furtuna, pansament peste rani si leac impotriva pacatului.
Stiau sa plece urechea la problemele celuilalt, sa dojeneasca fara sa raneasca, sa accepte neputintele si sa nu le judece. Se sting rand pe rand duhovnicii neamului si ne raman doar invataturile si sfaturile din scrierile lor, pe care in graba noastra cotidiana nu prea avem timp sa le citim. Ne pierdem resursele ziditoare si vom orbi sufleteste pentru ca, neavand calauze, vom razbi cu greu in tarina plina de spini si palamida. Am fost binecuvantati cu multe daruri, insa patimile noastre nu ne lasa sa le vedem. Ne plecam prea mult spre cele din exterior, spre cele materiale, spre cele ce dezbina, spre placeri de moment, trecatoare. Credinta ortodoxa in care s-a nascut acest neam este darul cel mai de pret.
Este izvorul nesecat din care toate generatiile s-au alimentat, prin intermediul duhovnicilor. Sa nu ramanem crestini la modul declarativ, ci sa cautam sa devenim crestini lucratori ai faptelor bune. Avem si cautam mereu duhovnici mari, trebuie, insa, sa devenim crestini buni, demni de invatatura lor. Ei cresc odata cu noi, se intaresc vazandu-ne pe cale. Sa curatim fantana sufletului nostru, ca in ea sa izvorasca APA CEA VIE, pentru ca doar in loc curat se poate oglindi Hristos. Avand aceasta resursa si valorificand-o, in veci nu vom inseta, in veci nu ne vom clatina. (Bianca Sarbu, Foto: www.crestinortodox.ro)
