Oricat as incerca sa abordez problema in complexitatea ei, in prim-plan ramane tot gandul la concediu, sau mirosul algelor, sau tihna resimtita sub mangaierea razelor solare montane. De altfel, o tara se defineste si prin acest aspect: ceea ce ofera ea in clipele de relaxare tinerilor si varstnicilor, celor sanatosi si celor neputinciosi, celor cu mijloace de trai cel putin decente si celor sarmani. Locurile de relaxare mi-au fost diverse. Intr-un an a fost Italia, in altul – Cipru. N-au disparut din memoria afectiva nici Viena, nici Praga, nici Budapesta… Dar, mai ales, n-au disparut zilele dedicate traseelor prin muntii nostri sau plimbarilor cu barca prin stufarisul Deltei, sau lancezirii sub soarele placut al Costinestiului vesnic tanar.
Dupa ce te bucuri de conditiile ireprosabile pe care ti le ofera Vestul, te-ai astepta sa refuzi un sejur autohton. Si, totusi, te intorci pe plaiuri mioritice ca si cum n-ar conta prea mult aceste aspecte. Probabil ca o explicatie plauzibila nu voi gasi nicicand. Sa fie sentimentul acela extraordinar ca te afli printre ai tai, ca apartii unor meleaguri si unei comunitati? Sa fie legatura invizibila cu familia si cu stramosii dusi de mult? Sa fie speranta ta ca lucrurile se mai schimba si ca ai nostri iti vor oferi nivelul de civilizatie pe care ti-l doresti? Sa fie propria-ti convingere, marturisita timid, ca locuri ca ale noastre nu exista in lume si ca poti face si tu un pas pentru a le pune in valoare? Sau toate astea la un loc? 
Gandind la Romania de maine, nu pot decat sa vizualizez, in acest moment, un turism organizat un pic altfel, de care sa se bucure o populatie cu un comportament demn de admirat: plaje curate, fara vesnicul plastic sub forma de pahare aruncate la intamplare; mai multe recipiente pentru colectarea acestora; turisti responsabili care, daca nu-si pun problema propriei sanatati in cazul consumului de alcool sub razele toride de vara, macar sa-i preocupe cea a semenilor aflati la nici jumatate de metru, nevoiti sa inhaleze mirosul licorilor bahice; gazde preocupate mai mult de confortul pe care ti-l ofera si mai putin de incasarea drepturilor banesti chiar inainte de a-ti lasa jos impovaratorul geamantan; conationali cu un pic mai mult bun-simt, care sa constientizeze ca nisipul pe care-l scutura de pe ei si de pe lucrurile lor nu-l vrei tu; soferi cu ceva mai mult simt civic in ceea ce priveste claxonatul cu rol de intimidare si in privinta cosului de gunoi care isi mai afla locul in afara geamului automobilului… Lucruri simple, usor de indreptat, fara investitii mari, dar care ar produce modificari sensibile!
Romania mea de maine inseamna, asadar, o Romanie turistica de bun-simt, cu programe pentru toate categoriile sociale, dar mai ales cu programe de educare a celor implicati in aceasta ramura a economiei: ofertanti si consumatori deopotriva. O Romanie in care sa simti ca vrei sa-ti folosesti economiile pentru a te bucura de frumusetile stiute si nebanuite ale acestei tari! O Romanie in care, oriunde te-ai afla, sa simti ospitalitatea autohtona proverbiala… (Lacramioara Maxim)
