De multe ori imi lipsea optimismul atunci cand vorbeam despre viitorul tarii noastre… poate ca de prea multe ori romanii s-au lasat manipulati, au inchis ochii si au strans cureaua, asa cum, in mod solemn, li s-a recomandat de catre cei de la putere. Astazi, cand in majoritatea oraselor oamenii isi spun parerea prin demonstratii in masa, manifestandu-si dorinta de a schimba ceva, vad in Romania o tara in care oamenii pot sa faca diferenta intre manipulare si ceea vor ei in realitate. Vad o tara in care oamenii se trezesc si isi cer drepturile, o tara in care oamenii nu mai vor sa fie simple cifre in sondaje false. Romanii din zilele acestea sunt romanii care vor sa aleaga, vor sa fie consultati in luarea deciziilor, iar Romania incepe parca sa inmugureasca, chiar daca unii credeau ca ramura aceasta este uscata si fara viata.
Ninge in Romania, insa in sufletele noastre renaste incet, incet, fiorul primaverii, al sperantei, al redescoperirii a ceea ce inseamna sa fii roman. Am vazut printre manifestantii din Timisoara un grup de tineri care se rugau… poate ca Dumnezeu va asculta aceasta ruga colectiva si va presara cu intelepciune peste oameni, peste dealuri si vai, peste sufletul acesta care vibreaza acum spre dorinta de mai bine. Ne-a fost testata, ani la rand, rabdarea. Ne-au luat, incet, incet cate un strop din demnitatea noastra de romani, iar acum a venit vremea sa ne cerem inapoi identitatea, sa redevenim romani in Romania. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)