Romania. Este o tara a extremelor. Este vorbita de bine, dar si de rau. Despre locurile pe care poti sa le vizitezi, toata lumea se poate documenta, esti doar la un click distanta. Eu nu vreau sa vorbesc despre locurile/monumentele care pot fi vizitate. Stiu ca nu sunt singura… Stiu ca nu sunt singura care atunci cand pleaca intr-o excursie, la sfarsit se gandeste la locurile de acasa. Ciudat nu? Sunt atatea lucruri simple care ne pot face viata mea frumoasa, aproape de noi, si noi ne complicam, dam o caruta de bani ca sa vizitam nu stiu ce casa batraneasca. Romania mea este acasa. Mi-ar placea ca fiecare dintre noi sa avem o zi libera (pe luna) si sa privim ce ne inconjoara. Eu, de exemplu, am facut acest exercitiu si stiu ce inseamna Romania pentru mine.
In orasul meu sunt multi porumbei, prin cartiere, in centru, stransi in fata covrigariilor. Da, si-au mutat locul. Ei sunt gingasi si se multumesc cu putin. Nu cer nimic. Susan, mac si chiar cate o bucatica de covrig e tot ce vor. Tu nu zambesti cand ii privesti?
Panoul acela este de la Tiff (cu totii am auzit de Tiff nu?). Am fost la teatrul de vara din oras si am vizionat doua filme, in seri diferite. Experienta de acolo este unica. As putea sa spun ca la al doilea film am stat in ploaie ca sa nu pierd sfarsitul (si nu am fost singura). Pentru mine asta e Romania, sa nu ne mai vaitam ca nu avem bani sa vizitam nu stiu ce oras, cand avem posibilitati nenumarate langa casa. (Ana Maria Vasilescu)