Ma numesc Mirela. Am 37 de ani si sunt mandra ca sunt din Romania. Putini dintre noi mai spun lucrul acesta. Din cauza greutatilor pe care le intampinam, ne visam traind in bogatie, in tari straine, crezand ca acolo totul este lapte si miere. Visam si speram ca visele se vor implini cand vom pleca si vom intoarce spatele valorilor care ne-au facut ceea ce suntem. Cine suntem noi? Romanii! Ce suntem noi?
Nu mai stiu. Oare ce ne mai caracterizeaza? Raspunsul l-am aflat hoinarind prin Romania, undeva la poalele muntilor Rarau. Acolo unde oamenii isi vad de munca lor si nu viseaza la masini de facut bani, acolo unde oamenii se bucura de apusul si rasaritul soarelui, acolo am aflat esenta noastra. In amurgul intarziat al unei zile de septembrie m-am apropiat de o casa simpla. Gazda se afla in pragul portii asteptand parca ceva. Am intrebat, putin jenata de situatie, daca nu cumva are o sticla de lapte de vanzare. Trebuie spus ca in acea parte toate gospodariile au cel putin o vaca. Parca la fel de jenata mi-a raspuns ca ar avea, dar laptele este de dimineata. Am ramas putin blocata de ridicolul situatiei.
Eu locuiesc la oras si cumpar lapte de la supermarket, care e in raft de o luna de zile (si poate mai are valabilitate inca o luna datorita aditivilor), iar aceasta „femeie simpla” se scuza pentru faptul ca laptele era de dimineata. Am acceptat oferta dansei. Mi-a adus sticla de lapte si am dat sa-i platesc pretul din supermarket. Atunci a venit randul dansei sa fie blocata. In ruptul capului nu a acceptat nici macar un ban, la toate insistentele mele si la toate justificarile pe care le-am adus asupra gestului meu. Va spun ca in final tot dansa a avut castig de cauza si am plecat cu sticla de lapte nestiind daca mi se cuvine sau nu. Si ma gandesc acum, dupa atata timp, in ce tara de pe globul acesta te apropii de o gospodarie si ti se da o bucata de pizza, sau un suberek, sau orice altceva fara sa platesti? Deci… ce suntem noi? Suntem Ospitalieri! Este caracteristica noastra, tipic romaneasca, ascunsa in sufletul nostru, si chiar daca nu stim, intr-un final iese la suprafata. (Mirela Murat)