O bucatica autentica de Romania, unde timpul se pare ca a inghetat si si-a pierdut dimensiunea… doar asa pot descrie Casa Memoriala Ion Creanga, pe care cu mare drag am vizitat-o vara trecuta. Nu are rost sa va spun cine si cand a construit-o si sa va insir toata istoria casei, pe care sunt convinsa ca foarte multi o cunosc, doresc sa mentionez doar ca din 1951 a fost amenajata ca muzeu, iar la momentul actual este unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale din Romania. Este o casa foarte simpla si modesta, insa cu o puternica semnificatie culturala.
Lasand la o parte faptul ca este casa amintirilor din copilarie, in jurul careia se tes atatea si atatea intamplari hazlii, acest muzeu este in primul rand marturia traditiilor autentice de acum 180-200 de ani, este marturia vietii traite fara prea mare fast. Aproape ca nu-ti poti imagina cum puteau oamenii sa traiasca atat de modest si totusi atat de fericiti, impacati cu soarta si in stransa legatura cu viata spirituala. Fara aparatura de ultima generatie, fara masini si fara utilitati, dar cu bucuria pentru implinirea muncii lor. Un razboi de tesut aminteste de o veche indeletnicire care astazi aproape ca a disparut.
Femeile aveau in principal ocupatii casnice, teseau si impleteau totul manual. De la covoare, paturi si pana la haine, ele prelucrau borangicul, lana, inul, canepa. Pe un pat stau neatinse de trecerea vremii fusul si fuiorul din in sau canepa, gata melitat si periat pentru tors urzeala de saci si laicele. Mai gasim masina de tors, cu ajutorul careia se intindeau firele. O lada de zestre din lemn sculptat si pictat si fel de fel de obiecte nelipsite din gospodaria taraneasca. Tot pe pat sunt asezate cu grija camasi si ii de in si borangic, tesute manual in diferite modele si culori, cu o precizie de inviat. Perfectiunea modelelor aproape ca te lasa fara cuvinte, atata grija si bun gust, ca ramai uimit.
De la mobilier si pana la stergare, tot ce se gaseste in aceasta casuta de poveste este lucrat manual. Toate obiectele scot la iveala priceperea, migala si dedicatia pe care taranii o puneau in munca lor. O casuta ce starneste emotii si nu-i de mirare ca l-a inspirat pe marele nostru scriitor Ion Creanga sa-si impartaseasca bucuria copilariei in felu-i atat de unic si de frumos. As fi mandra sa vada toata lumea acest muzeu care vorbeste de la sine despre un popor inzestrat si priceput, pastrator de traditii. (Bianca Ierchan)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Timpul_a_inghetat_la_Humulesti/1]}
