Valea plangerii, asa putem numi in ziua de astazi Valea Jiului, care odata era plina de forfota, de cantecul minerilor, cantec ce rasuna din adancuri, ca o pasare ce se inalta spre ceruri cu forte noi, plina de putere si speranta. Aripile i-au fost taiate, cantecul a murit, ea s-a prabusit rapusa de sistem. Oamenii, care odata cu sudoare, maini puternice, batatorite, scoteau la suprafata aurul pamantului, acum, stau in amortire, nu mai au nici o speranta, bucuria de pe chipul lor s-a sters, in urma nu a ramas decat durere, neputinta, amaraciune.
Cei tineri, care au putut, au plecat afara la munca, cei batrani asteapta zilele bune din trecut, cand acele locuri pline de frumusete, dar si de forfota vor reveni. Minerii, fete brazdate de munca, griji, sperante, stau si privesc si-si aduc aminte de acele vremuri nu prea indepartate. Multi se intreaba: de ce s-a intamplat acest lucru, cine a gresit, asa a fost scris sa se intample? Nici un raspuns, tacerea se lasa, dar poate uneori si tacerea este un raspuns, nu credeti? Doar lacrimile din sufletul lor se rostogolesc incet si se aude doar un oftat, oftat ce-l aude aceasta frumoasa vale, aceasta trista tara. (Gabriela Rotaru, Foto: panoramio.com)