Mamaia 1990. Vise frumoase, copilarie fericita si un fruntas premiu I cu coronita. Pe mama nu am rugat-o decat un singur lucu si anume sa ma duca si pe mine sa vad pentru prima oara in viata mea marea.
Acea minunata priveliste, de apa nesfarsita, nisip fin si amuzantele fotografii cu maimuta… Lucrurile la care visam si pe care le vazusem doar in almanahuri si vederi. Aveam o Dacie crem, veche si vai de ea, dar nu ne-am incumetat sa plecam cu ea la drum lung, asa ca ne-am urcat in trenul accelerat cu oprire la Mamaia, statiunea visului meu. Parca acum vad cum ne-am dat jos din tren dimineata la ora 8, cu zeci de bagaje dupa noi, dar cu o dorinta imensa in suflet de a intra in apa. Am ajuns la un hotel mare din acela ceausist, frumos pentru vremea aceea, unde ne-am cazat. Nu a durat mult, iar la ora amiezii eram deja pe plaja cu ochii inlacrimati de fericire si cu zambetul pe buze. Tin minte ca am stat in apa tot timpul, acea zi fiind si prima mea zi de insolatie… Seara ne-am plimbat prin statiune, pe faleza minunata, unde am mancat vata pe bat si porumb fiert. Cine stia atunci de shaorma si kebab?! Mamaia a ramas pentru mine o statiune minunata, unde m-am dat pentru prima oara intr-un topogan cu apa si am vazut asa numitul Castel al groazei. (Carmen Campean)
