Hello, Dacic Cool! Am revenit din concediul petrecut la mare, aici, pe site-ul comunitatii Dacic Cool, pentru a va impartasi opiniile mele legate de litoralul romanesc (partea sa sudica), in contradictie cu nordul suprapopulat si extrapiperat la preturi si centrul reprezentat pe aceleasi criterii de Eforie sau ce a mai ramas sanatos din Costinesti (daca mai e ceva bun pe acolo) si comparativ cu litoralul bulgaresc, deoarece, pentru prima oara in viata mea, insufletit de un grup de prieteni, am trecut si pe la vecinii nostri bulgari.
Mi-am inceput vacanta la nord de Mangalia, la Saturn, acolo unde marile noastre hoteluri Atena si Diana au fost lasate in paragina cu aceeasi zugraveala, perdele si geamuri ca inainte de ’89, atunci cand mergeam impreuna cu parintii nostri in sejururi pe litoral. Cele doua hoteluri, acum private, luate de sefii de restaurant in suboordine, din cate am aflat, troneaza asupra unei statiuni nu foarte agglomerate, dar cu o plaja Diana frumoasa, cu doua golfulete, nisip curat si valuri line, cu nisip, si nu pietre (ca in cea mai mare parte a plajei din Vama) in primii metri de la tarm!
De ceva ani buni incoace imi petrec vacanta la mare in 2 Mai si Vama Veche, iar anul asta nu a fost o exceptie, deoarece, pentru gusturile mele obiective, nici o alta statiune sau zona cu litoral de la noi nu se ridica inca la nivelul celor doua. Mi-a mai ramas de vazut zona Corbu, la nord de Navodari, de unde am in plan si o excursie la Cetatea Histria, itinerar pe care vi-l recomand. Asadar, o cazare in 2 Mai, la casute, camere cu bucatarie si dus, rulota sau cort e de recomandat iubitorilor de liniste si de statiune degajata, fara muzica data tare pe plaja si prea multi oameni fara caracter. Atmosfera de satuc populat mai mult in sezonul estival vine in perfecta armonie cu nelimitatele posibilitati si placeri pe care Vama Veche continua sa ni le ofere. Toti observam ca Vama se schimba de la an la an, spiritul sau se diminueaza, dar nu va disparea niciodata; din contra, e normal pe undeva ca statiunea sa progreseze si sa fie in schimbare! O baie nonconformista in mare, o tabla jucata la Pirati, acolo unde berea buna si muzica de calitate data tare sunt perfecte, o cioara, patinata sau dansa-ntr-insa savurate la clatitaria locala, precum si nemuritorul Stuf, cu hiturile dansabile de peste ani, mereu reimprospatate, si cu celebrul Bolero al lui Maurice Ravel, care incepe odata cu rasaritul soarelui din mare, te fac sa revii in fiecare an.
O zi am petrecut-o si la bulgari, langa Capul Caliacra, am mancat celebrele midii de la ferma locala, servite la o terasa de pe plaja, si m-am gandit, asa mahnit, de ce nu ne putem apuca si noi, romanii, de crescut. Ferma de midii bulgara reprezinta, pe langa strictul interes comercial, un real aplomb pentru turismul local. Plaja, asa cum imi imaginam, nu are nimic deosebit fata de a noastra, ca nisip sau oameni care o frecventeaza. Pitorescul sau e dat de faptul ca se afla intr-un golfulet strajuit de stanci massive, modelate in loess, si alte roci argiloase sau gresii (ca si in zona Capului Caliacra). Am aflat ca odinioara era o plaja virgina, dar intre timp a fost si ea populata si exploatata.
Un ultim aspect il reprezinta pretul. In Bulgaria nu e mare diferenta fata de Vama ori Mangalia-Saturn, cu precizarea ca berea locala e mult mai proasta ca a noastra. In Vama, recomand mancatul la Roata: mult, bun, proaspat si ieftin, berea de La Ieftinache sau alte magazine mici de la strada, nu de la magazine de pe plaja sau de la terasele de pe plaja, decat cand e musai sa asculti si o muzica buna, intr-o companie distinsa. In 2 Mai, preturile au luat-o razna fata de anul trecut la magazine odata cu afluxul de turisti de anul asta. Se mananca superbine La Dinamo, ca si in alti ani, precum si la alte terase cu specific pescaresc. Recomand si un porumb copt, luat din gradina, foarte bun si servit de un batranel localnic, mai sus de terasa amintita. Acestea sunt amintiri din periplul de anul asta, precum si sfaturi utile de retinut pentru la anul sau, de ce nu, pentru luna septembrie, ce va incheia sezonul. (Razvan-Constantin Ciubotaru)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Atitudine_de_litoral/1]}