Hramul Bacaului are loc in fiecare an, odata cu sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ocrotitorii orasului. Trei zile de petrecere si voie buna. Si se pare ca anul acesta vremea buna a fost de partea tuturor. Cu mic, cu mare, bacauanii au iesit la kurtos kalacs, mici si bere, spectacole, dar si la parcul de distractii, plin de lumini si jocuri colorate, care i-a purtat intr-o aventura plina de adrenalina.
Au fost disponibile trenulete si carusele pentru cei mici, dar si instalatii pregatite sa le ofere senzatii tari celor mari. Hramul Bacaului s-a identificat cu dorinta bacauanilor de a savura acest prilej de distractie si relaxare. Din program nu a lipsit nici o noua editie a Targului de Sfantul Petru, la care au participat artizani din mai toate colturile judetului si nu numai.
A devenit deja o traditie ca bacauanii sa-si sarbatoreasca orasul de doua ori pe an, o data la Hram si o data la Zilele orasului, in luna octombrie. Si daca vremea nu e potrivnica, nu rateaza ocazia de a iesi in oras cu familia si prietenii. Putina relaxare si distractie fac bine oricui. (Oana-Nicoleta Rosu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Bacaul_la_ceas_de_sarbatoare/1]}