Nu-i oare Biserica mama celor orfani?! se intreba Balzac, in timp ce Petre Tutea spune ca in Biserica afli ca existi… Este adevarat. Comparativ cu alte tari europene, in Romania, increderea in Biserica si in Armata este mai mare decat cea in Justitie. Nu suntem noi tara in care doar 0,1% din populatie a declarat la recensamant ca nu are nici o orientare religioasa?! Insa, daca facem comparatie cu Romania anilor trecuti, descoperim ca un complex de factori si circumstante a determinat o scadere continua a ideii de ridicare la rang de cinste a Bisericii si Armatei. Putini mai sunt cei care cred cu desavarsire in institutia Armatei de astazi, putini mai respecta Armata asa cum o faceau romanii anilor 1916-1917, cand suferinta cauzata de foame, tifos si infrangere a unit intr-un singur suflet soldatii si oamenii de rand.
Cel mai probabil, respectul pentru Armata inseamna respectul pentru trecutul ei, pentru celebrele victorii de la Marasesti, Marasti, Oituz si pentru alte victorii care au readus primavara in ochii romanului de rand. Astazi, Armata noastra este una de profesionisti, oameni platiti ca sa indeplineasca o datorie. Asadar, vocatiile de altadata au devenit astazi meserii. Desigur, ca forma teritoriala, suntem ceea ce suntem datorita contributiei esentiale a Armatei, insa in timp, de pe postamentul inalt si ideal pe care se afla aceasta institutie in sufletele romanilor, ea a inceput sa decline, sa coboare incet, incet. Imi amintesc de anii ’90 si de siretlicurile la care foarte multi tineri apelau ca sa evite inrolarea, stagiul militar fiind vazut de unii ca un fel de chin la care nu erau dispusi sa se supuna.
Apoi imi amintesc de euforia cu care tinerii au primit vestea ca stagiul militar nu mai este o cerinta obligatorie, au urmat scandalurile intens mediatizate. Unul dintre cele relativ recente fiind cel in care 2.700 de promovari la rangul de colonel au fost puse sub semnul indoielii (printre cei 2.700 deveniti colonei se afla multi oameni politici). Pentru romanul de rand, aceste scandaluri au actionat ca un antidot impotriva increderii. Cu siguranta, exista sondaje care vehiculeaza cifre, exista studii efectuate pe diferite esantioane, insa cea mai mare parte dintre oamenii pe care eu i-am intalnit simt respect pentru Armata prin trecutul ei.
Cat despre Biserica, cifrele spun ca doar 10% din romani ar fi de acord sa se foloseasca integral banii publici pentru constructia Catedralei Mantuirii Neamului. Se pare ca increderea in Biserica si credinta sunt doua notiuni diferite. Ca si in cazul Armatei, vocatia de preot tinde sa se transforme doar intr-o meserie. Scandalurile care au ca protagonisti personaje din lumea bisericeasca sunt din ce in ce mai dese. Preoti camatari, violatori, homosexuali sau dependenti de droguri ocupa primele pagini ale ziarelor. Desigur, situatia nu este una generala, insa aceste cazuri au facut ca increderea in Biserica sa scada.
Incredere absoluta?! Incredere in institutii?! In contextul actual, imi este foarte greu sa cred ca romanii mai cred cu desavarsire in Armata sau in Biserica. Cred insa, cu tarie, ca astazi, poate mai mult decat oricand, romanul de rand este mult mai apropiat de Dumnezeu, pentru ca adevarata credinta a unui popor nu echivaleaza cu inaltimea si maretia unei catedrale, fie ea si „a Mantuirii Neamului”. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)
