Minunea despre care am sa va vorbesc nu e a mea, dar face parte din familia mea si pot sa pun ca e ingerasul nostru. E vorba de nepotica mea care s-a nascut pe 18 mai 2010 in urma unei lungi asteptari. O cheama Roman Beatrice Elena. Pitica nu a vrut sa isi faca simta prezenta pe cala naturala, dar mamica ei a suportat pana si o operatie de cezariana pentru a o aduce pe lume. Am sa povestesc ce reactie a avut fiecare membru al familiei la nasterea ei. In primul rand, tatal fetitei, fratele meu, este un barbat cu capul pe umeri, realist, dar in acelasi timp calm si mai mereu are dispozitie buna. In orice caz, nu te-ai astepta de la el sa devina emotiv, sa planga. Ei bine, nasterea fetitei lui a insemnat momentul in care aceasta imagine de stabilitate si calm a lui a disparut. Atunci cand a luat-o pentru prima data pe Beatrice in brate, s-a schimbat total la fata, se vedea in privirea lui si in gesturile gingase cat de mult s-a emotionat. Probabil isi dadea seama cu adevarat ca isi tine propriul copil in brate, carne din carnea lui, sange din sangele lui. In momentul acela nu a mai contat daca e fata sau baiat, daca a venit cu intarziere pe lume, a contat ca e acolo si ca e sanatoasa.
Mama fetitei a plans incontinuu desi nu contenea sa ne asigure ca sunt lacrimi de fericire. Nu si-a putut imagina ca poate da viata unei fiinte atat de firave si mici si dragalase precum este Beatrice. Cand a deschis pentru prima data ochisorii, toata lumea a inceput sa isi dea cu parerea, cu ai cui seamana. Mamica a spus ca seamana cu doua stelute mici, dar care stralucesc puternic, sa isi faca simtita prezenta. Mai tarziu, cand fetita a mai crescut, mama spune in continuare ca ochisorii Beatricei sunt doua stelute ce devin din ce in ce mai puternice pe zi ce trece. In ceea ce ma priveste, am pus imediat stapanire pe situatie si am anuntat ca frumusetea seamana cu matusa ei, adica cu mine. Mi-a umplut sufletul de bucurie sa o vad cum creste, cum se dezvolta. Pentru un bebelus e important sa i se acorde afectiune si atentie pentru ca sa se poata dezvolta armonios. Eu m-am ocupat de partea aceasta si am avut grija ca fetita sa aiba cele mai interesante si mai nostime jucarii. De fiecare data cand o vad, nu pot sa nu ma gandesc ce creatura minunata, ce suflet inocent si pur, ce fetita frumoasa. Ma bucur atat de mult ca face parte din familia noastra!
Nu in ultimul rand, bunicii au fost si ei foarte emotionati si incantati de venirea pe lume a primei lor nepoate. Au avut reactia clasica a oricarui bunic, prin urmare, azi ar petrece timp doar cu ea, sorbind-o din priviri. Probabil pentru ei e o noua ocazie sa redevina parinti, sa se simta iar tineri si in putere, asa cum se simteau cand ne-au avut pe noi, si sa ii poata astfel oferi micutei si mai multa dragoste si caldura. (Alexandra Roman)
