Sunt convinsa ca, orice s-ar intampla in prezent cu aceasta tara, oricat de rau se va scufunda, Romania are cele mai mari sanse de a improspata civilizatia obosita si plafonata a Europei. Atuul nostru pentru viitor este exact ceea ce acum ne trage in jos. Sa nu uitam ca Romania este tara unde mediul rural are cel mai ridicat procent. Chiar si urbanizarea fortata si nechibzuita din ultimii ani, care a continuat programul de daramare a satelor din perioada comunista, cu scopul de a indeplini conditiile aderarii in Uniunea Europeana, nu a schimbat inca prea mult adevarata fata a Romaniei. Ramanem inca unul dintre statele cele mai „primitive” din Europa. O tara a paradoxurilor. Ultimii la mai toate capitolele pozitive, primii in cele rele, romanii refuza sa se integreze cu adevarat civilizatiei.
Cine are rabdare sa priveasca fara patima si in profunzime acest colt de lume se mira cum de inca mai supravietuieste. Poate de asta sentimentul eliberator al celor care si-au iubit candva tara este sa o vada prabusita si facuta praf. Ar fi o buna sansa pentru toti sa o ia de la inceput. Sa elimine anormalul care a devenit norma si sa cladeasca totul de la inceput pe baze sanatoase. Drama romanilor este ca fiecare generatie se naste si moare cu sentimentul ca a trait la „marginea lumii”. In afara civilizatiei si impotriva ei. „Dupa 2000 de ani” inca asteptam sa intram pe usa din fata a istoriei. Istoria noastra este o eterna pregatire pentru a face istorie. In afara timpului – asta ajunge sa fie orice calatorie a unui strain in Romania. Iar noi, inca naivi, ne iluzionam ca ar trebui sa ne descoperim o calitate intrinseca.
Frumusetea faptului de a fi roman consta tocmai in lipsa de calitati si insusiri. Suntem oricum si in nici un fel. Nu avem nici o nota distinctiva in raport cu celelalte natiuni, iar asta ne innebuneste. Disperati sa ne marcam esenta, constatam cu tristete ca nu avem ce sa inscriem pe bolta civilizatiei. Ne ramane doar viitorul… la care am visat dintotdeauna. (Macrina Bleotu, Foto: Stock.XCHNG)
