22 septembrie, o zi ca oricare alta. Cand in sfarsit am avut o dupa-amiaza de septembrie libera la Brasov, fiind duminica, zi de sarbatoare, am hotarat sa ies putin sa ma plimb prin centru, impulsionata si de o tombola importanta RoRec. Intamplarea m-a adus fata in fata cu grupul de protestatari anti-proiectul de minerit Rosia Montana, aflati in a 22-a zi consecutiva de proteste la noi in oras.
Ciudat este faptul ca, desi simpatizez si eu cu aceasta cauza de a pune natura mereu inaintea intereselor economice mai mult sau mai putin ascunse si de a nu ne vinde tara strainilor, nu iesisem in strada si nu stiam ce inseamna sa faci parte dintr-un grup de oameni care isi solicita drepturile si isi cer libertatea, a lor si a mediului care ii inconjoara.
Acum cateva zile intrasem pe link-ul pus la dispozitie de Dacic Cool, devenind astfel mai informata despre ce s-a mai intamplat recent. Inca de la inceputul protestelor, starnite de unele decizii foarte proaste luate de dragii nostri conducatori, am stiut cata dreptate a avut o cunostinta de a mea ce organizeaza de ani buni festivalul, unic in tara, Fan Fest Rosia Montana, care mi-a spus acum ceva timp ca, daca ramanem impasibili si ii vom lasa pe altii sa ne duca in diverse directii gresite, nu vom mai avea o tara cu care sa ne mandrim, iar lucrurile vor scapa de sub control. Nu am inteles la vremea aceea ce insemnau aceste cuvinte, dar in zilele noastre aflu tot mai mult cata dreptate avea atunci cand protesta la Rosia sau in Bucuresti sus si tare si era ridicat de jandarmi.
Vedem cu totii cum se dau bani grei pentru campanii pro exploatare, pentru reclame nesarate, menite sa devieze accentul de pe interesele naturii, bani dati de cei de la RMGC oamenilor de rand, dar si marilor politicieni corupti. Alegem sa nu ne pese sau facem ceva sa iesim din aceasta situatie neagra? Cand am auzit pe strada Vrem natura, nu cianura! am decis sa ma alatur grupului, caci descoperisem un interes comun in pasiunea pentru a mentine natura curata si astfel contribuiam si eu la reusita cauzei Uniti salvam Rosia Montana, cauza care era strigata din toti rarunchii pe strazile Brasovului.
M-am alaturat protestatarilor pe strada Muresenilor, unde se mergea si se striga civilizat. Dupa o expunere a doleantelor in Piata Sfatului, am ramas surprinsa de cat de multa lume raspundea pozitiv la chemarea Iesiti din casa, daca va pasa si ni se alatura noua in strada. Oprirea imediata a proiectului RMGC de la Rosia Montana, interzicerea pentru totdeauna a exploatarilor cu cianura in Romania, asa cum nemtii sau austriecii au facut-o de mult, trecerea arealului Rosia Montana in patrimoniul UNESCO si, nu in ultimul rand, tragerea la raspundere a celor care au dat avizul pozitiv proiectului, oameni care ar trebui demisi imediat, in frunte cu Victor Ponta, Rovana Plumb si Dan Sova, oameni fara pic de iubire de tara in sufletul lor gol si gri plumburiu, ca dintr-o poezie de Bacovia.
Numarul nostru crestea din ce in ce mai mult si eram cateva mii bune de oameni atunci cand ne indreptam catre magazinul Star, loc propice pentru a bloca pentru 30-40 de minute o principala intersectie a orasului. A urmat apoi un moment de reculegere la Monumentul Eroilor Cazuti in 1989 din Parcul Eroilor. Am aprins lumanari, am cantat imnul si i-am laudat pe acestia pentru efortul lor, fara de care in ziua de astazi noi nu mai puteam iesi pe strazi sa ne cerem drepturile. Era trecut de ora 21 si frigul incepea sa isi faca simtita prezenta, mai ales ca nu plecasem de acasa imbracata ca pentru o noapte protestatara de septembrie. Am continuat marsul pe bulevard, iar Jandarmeria devenea tot mai surescitata la incercarile noastre de a acapara soseaua si de a mai bloca circulatia. Doream sa mergem printre masini, sa ne facem mai bine auziti celor care din nepasare alegeau sa mearga in cluburi duminica seara, imbracati de gala ca intr-o lume perfecta si fara griji. Dar daca inchizi ochii sau bagi capul in nisip precum strutul, nu inseamna ca tara e lipsita de griji, iar tu nu esti cu nimic un roman mai bun. Strada e a noastra si Fara violenta se auzeau din ce in ce mai tare atunci cand unii dintre noi doreau sa rupa cordonul jandarmilor si erau bruscati sau primeau cate o doza de pumni de la cei care ar trebui sa ne apere drepturile intr-un stat democratic. Fara a dori sa escaladam conflictul, ne-am pus cu totii jos, pe sosea, pentru a arata inca o data ca vrem un protest pasnic.
In fata Sectiei nr. 1 de Politie din Brasov, ne-am oprit sa facem o plangere colectiva impotriva celor care au facut abuz de forta intr-un protest bine organizat si pasnic. Cand nu ai minte nici cat un bob de mazare, singura optiune pe care o mai ai este forta bruta si violenta fizica, dar am trecut si peste asta si strigam, parca mai inversunati: Tradarea de tara, in aur se masoara si Romania nu e de vanzare. Dupa circa 4 ore de protest, frigul si foamea si-au spus intr-un final cuvantul si am fost nevoita sa ma retrag spre casa, dar cu inima impacata si cu o stare de liniste in tot corpul, generata de faptul ca am facut inca o data ceva bun pentru tara mea. Tot mai multi oameni s-au retras din aceleasi motive, iar pe la 22.45 au mai ramas doar un grup de tineri inflacarati ce doreau sa duca protestul pana tarziu in noapte.
Ajunsa acasa, am dat drumul la televizor si am vazut ca fusesera proteste in Bucuresti si in alte mari orase din tara. La Brasov, intr-o zi mohorata de septembrie, am simtit si eu ca am facut un gest mic, dar atat de important pentru a avea o Romanie mai buna si am putut sa dorm apoi impacata cu mine insami. (Angi)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Din_mijlocul_protestelor_cu_inima_impacata/1]}
