Trebuie sa recunosc ca imi este rusine. Atunci cand ati lansat dezbaterea asupra dreptului la sanatate nu mi-am gasit timpul sa intervin si cu atat mai putin sa iau atitudine fata de masurile aberante care se pregateau, considerand ca parerea mea nu ar putea influenta lucrurile. Acum, in fata mortilor, ce apar unul dupa altul la usile spitalelor inchise, va marturisesc ca ma simt vinovat. Pentru mine nu functioneaza scuza ca de vina e ministerul sau guvernul. Nu! Actiunile lor nu ar fi fost aceleasi daca reactia noastra, deci inclusiv a mea, ar fi fost suficient de ferma. Este inadmisibil ca batranii sa fie parasiti singuri fara hrana si fara ingrijire intr-un spital dezafectat. Este inadmisibil ca un centru pentru copii cu probleme grave, centru model, dezvoltat in cea mai mare masura cu ajutorul donatiilor externe, sa fie dezafectat. Este inadmisibil ca bolnavii sa ramana fara spitale, urmand sa parcurga zeci de kilometri pe drumurile desfundate pe care nu poti merge decat cu caruta. S-au promis elicoptere, dar nu avem nici macar salvari disponibile.
Este inadmisibil ca bolnavi cu perfuzii sa fie carati cu bacul peste Dunare. Este inadmisibil ca bolnavi sa fie relocati la spitale aflate la sute de kilometri. Este inadmisibil sa desfiintam spitale a caror necesitate fusese demonstrata deja acum o suta de ani atunci cand au si fost infiintate. Unde vrem sa ne intoarcem? Mergem inainte sau ne intoarcem cu sute de ani in urma? Cu ce drept hotareste guvernul cu privire la spitalele pe care le-am trecut cu atata tam tam in administrare locala. A avut loc sau nu descentralizarea sistemului de sanatate? Avem legi si le respectam sau nu? Cum putem sa condamnam la moarte bolnavii de cancer? Pentru ca asta se intampla in conditiile in care ii lasam fara medicamentele de care au nevoie. In noapte oamenii sunt in strada sa-si planga mortii si sa-si manifeste revolta si hotararea de a-si apara dreptul la sanatate, dreptul de a beneficia in continuare de spitalele actualmente inchise. Regreta cineva mortile acestea? Pentru mine a fost cutremurator sa vad politicieni incercand sa minimalizeze tragedia considerand ca nu s-a intamplat nimic grav si ca nimeni nu este vinovat. Daca moartea oamenilor lipsiti de dreptul la asistenta medicala inseamna normalitate, eu cred ca lucrurile au ajuns extrem de grave. Daca oamenii au ajuns sa treaca moartea la faptul divers, cred ca ceea ce traim este absolut tragic si incredibil. Atunci cand copiii de la neonatologie din Spitalul Giulesti au murit arsi de vii, actiunea s-a indreptat impotriva unei amarate de asistente care trebuia sa faca fata sarcinilor a cel putin patru, daca nu a sapte asistente a caror angajare fusese in mod repetat solicitata de conducerea spitalului. Angajarile neputand avea loc din cauza blocarii posturilor. Nu am invatat nimic si pare sa fi uitat totul. Doar familiile lovite de acea tragedie nu vor putea uita niciodata cele intamplate. Copii arsi de vii. Si totul privit cu totala nepasare din partea noastra. Acum iarasi nimeni nu este de vina. Tocmai pentru ca noua nu ne pasa. Nu ma pricep la raspunderea administrativa si la cea penala. Dar va pot spune ca in mod cert de vina suntem noi. Fiecare dintre noi, cei care ne-am complacut si ne complacem sa asistam la aceste tragedii ca si cand ar avea loc pe alta lume si nu ne-ar privi. Sunt concetatenii nostri, cei care sufera, cei care mor si care se chinuie. Si daca nu ne pasa, meritam sa patim cel putin ceea ce au patit ei. Asa sa ne ajute Dumnezeu! (Nicolae Popa, Foto: Stock.XCHNG)
