Regiunea Maramuresului ne ofera o arie larga de destinatii turistice din care putem alege. Natura, muzee, diferite oportunitati de petrecere a timpului liber. Lasand distractia la o parte, ca si turist in zona Maramuresului am avut parte de o lectie de istorie pe viu vizitand Muzeul Memorial din Sighetu Marmatiei.
Acesta face parte din Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, alaturi de Centrul international de studii asupra comunismului cu sediul in Bucuresti. Muzeul Memorial a fost inchisoare de drept comun, construita in 1897 de catre administratia austro-ungara. Victimele comunismului au fost aduse aici si tinute in conditii insalubre, flamanzi, fara incalzire, iar fiecare drept al lor le-a fost luat. Ruinele fostei inchisori au fost reabilitate in 1995 si a fost transformata in Muzeu.
Cand am intrat pe poarta muzeului mi-am propus ca voi ramane indiferenta la ceea ce s-a intamplat in aceasta inchisoare si ca voi fi tare, incercand sa ma detasez si sa privesc memorialul doar ca pe un muzeu. Din pacate, nu am putut face acest lucru: pozele cu detinutii tratati sub orice critica m-au sensibilizat foarte tare. Nu am crezut vreodata ca toate acele lucruri barbare s-au petrecut in Romania. Memorialul este amenajat in ordine cronologica, fiecare celula este transformata in expozitie. Obiectele apartinand detinutilor dau o nota personala si sensibilizeaza prin uzura lor fizica si morala. Documentele expuse sunt o dovada vie a ceea ce s-a intamplat. Le citesti doar titlul si apoi mergi mai departe deoarece cuvintele aspre exprima duritatea si absurditatea regimului comunist de atunci.
Grupul statuar Cortegiul Sacrificatilor este construit in mod ingenios: cele 18 statui reprezentand detinuti sunt mai mari decat un om, simbolizand maretia si puterea celor ce au suferit aici. O alta statuie este reprezentata ca fiind cel ce ii asupreste. Aceasta este fara cap, simbolizand lipsa de judecata a celor ce dadeau comenzi si ii asupreau pe detinuti. In curte s-a construit un spatiu de reculegere si rugaciune, unde rudele celor decedati in inchisoare dar si noi restul sa aprindem o lumanare si sa ne rugam pentru cei ce au murit pentru tara noastra.
Inca mai exista oameni care spun: Ce bine era pe vremea comunismului! Aveam 3 ratii la faina, zahar si altele. Aveam multe ingrediente cu care sa gatesc, si mai dadeam si la altii. Acestea nu reprezinta o bucurie. Nu se stia pe vremea aceea ce se petrecea la Sighet. Daca s-ar fi stiut, nu ar mai fi fost asa importante faina si alte ingrediente la discretie. Daca cineva imi va mai spune vreodata ce bine era pe vremea comunismului, am sa-i trimit sa viziteze Muzeul Memorial din Sighet si isi va schimba parerea negresit! (Angelica Cioaca)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Durere_Muzeul_memorial_Sighet/1]}