Cand eram la scoala, trebuia sa facem tot felul de munci. Nici paine fara munca, nici munca fara paine. Asta am inteles-o, dar era vorba de ceva mai mult! Daca erai copil si voiai intr-adevar sa inveti despre cate in luna si in stele, trebuia mai intai sa-ti duci la indeplinire muncile care ti se dadeau. Altfel, de ce ai fi fost vrednic ca altii sa te invete tot felul de lucruri? Trebuia sa muncesti si tu dupa puterile tale, sa platesti intr-un fel faptul ca aveai posibilitatea sa inveti.
Am inteles si asta! Asa ca doream sa-mi indeplinesc sarcinile, sa pot sa invat, sa pot sa citesc, sa pot sa construiesc planoare… Faceam in fiecare an ceea ce ni se cerea de la scoala. Numai ca intr-un an am avut o noua sarcina – aceea de a creste viermi de matase. Am primit fiecare o cutiuta mica pe care am dus-o acasa si urma sa aducem, dupa aceea, la scoala gogoasele viermilor de matase. Extrem de interesant. Puteam sa-i studiem, sa vedem cum se misca, cum isi fac gogoasele, sa invatam cum sa le facem curat si alte cele. Numai ca viermii de matase mancau numai frunze de dud. Iar in zona numai duzi nu erau! De fapt, in partea satului unde stateam eu si Nelutzu Serban, era un singur dud, in curte, la tanti Calugaritza. Prima zi am fost cu Nelutzu, i-am sunat la usa, i-am cerut voie sa mergem la ea in gradina si sa luam niste frunze de dud ca ne trebuie la scoala. Ne-a lasat. A doua zi, am fost din nou cu Nelutzu Serban si i-am cerut voie sa ne lase sa mai luam niste frunze de dud. La mirarea ei i-am spus ca avem niste viermi de matase de la scoala si trebuie sa le dam de mancare… A treia zi, nu ne-a mai lasat! Ne-a spus ca nu e permis sa o deranjam cand ii e ei lumea mai draga si doar nu credem ca o sa ne dea frunze de dud pana cand ne-o face viermii gogoase!
Pe mine ma apucase disperarea! Astia nu mancau nici un fel de alta frunza, doar frunze de dud, m-am interesat de viermii colegilor, murisera… Nu mi se parea normal sa-i lasi pe viermi sa moara de foame! De ce sa-i chinui? Plus ca asta reprezenta o paguba. Plus ca scoala avea o norma. Stiam de cand am primit viermii de matase ca scoala trebuie sa predea o anume cantitate de gogoase. Si astea erau extrem de usoare! Cu tanti Calugaritza nu ne puteam intelege! Ba mai mult! Dupa vreo doua zile a fost la militie si a spus ca eu si cu Nelutzu Serban i-am rupt gardul sa-i furam frunzele de dud. Militianul trebuia sa cerceteze cazul. Dar eu n-am rupt gardul!!! Suspiciunea mea era ca niste betivi, care nu se puteau tine drept pe drum, s-au sprijinit cam prea tare de gardul ei care oricum era cam vechi si a cedat… Nu puteau sa demonstreze ca eu am rupt gardul, din moment ce nu am facut-o! Militianul a venit la scoala, ne-a strans pe toti la careu… Crestem viermi de matase si ne indeplinim sarcinile, dar nu distrugem lucrurile si cu atat mai putin gardul lui Calugaritza! Lucrurile erau grave! Chiar m-am gandit daca n-o fi fost Nelutzu singur dupa frunze de dud si n-o fi rupt el gardul! Dar nu cred ca o facuse! El era un copil bland, eu eram capul rautatilor… Nu el o facuse! Dar nici eu!!!
Pana la urma bunicul meu descoperise ca o cunostinta de-a lui de mai departe avea un dud in curte. A vorbit sa ma lase sa iau frunze de dud de la el. Asa ca toata ziua buna ziua am inceput sa bat drumul pana la dudul respectiv ca sa ajunga si viermii mei sa faca gogoase.
Singura problema e ca nu erau foarte multe si nu cred ca la ora bilantului cineva s-a mai deplasat la scola dupa gogoasele viermilor mei…
Anul urmator, dupa povestea cu militianul si cu gardul lui tanti Calugaritza, profesorii nu ne-au mai dat viermii acasa. Au zis sa-i tinem la scoala si cand venim la scoala sa aducem frunze de dud. Insa tot n-aveam de unde… Viermii n-au mai murit la noi acasa, au murit la scoala…
Anul urmator nu ne-au mai dat sa crestem viermi. Or fi aflat ca nu avem duzi… (Victoria Gavrilescu)
