Toti se plang de tara asta, toti o condamna pentru simplul fapt ca e murdara, plina de caini vagabonzi si de rromi. In schimb, nimeni nu se gandeste ca si el a aruncat pe strada unul sau (mult mai) multe gunoaie. Nimeni nu se gandeste ca, atunci cand era mic, iubea cainii de pe strada. Nimeni nu se gandeste la fericirea copiilor lor cand vad un animalut pe afara si cand il iau in brate. Si, in fond, cu ce ii deranjeaza pe ei mizeria? Atat timp cat nu vine cineva sa le puna gunoiul in casa lor, ci vine salubritatea cand afara inca-i noapte sa stranga mizeria, cred ca ar trebui sa fie mai deschisi la lumea de afara. Adevarul e ca romanul s-a obisnuit sa critice. Sa critice pe cei de la putere (nu ca ei ar fi prea breji), sa critice semenii, sa critice absolut orice. Si cum orice viciu devine obicei, de extraordinar de multa vreme, romanul e nemultumit. Ba ca are „tigani” in tara, ba ca iarba vecinului e mai verde, ba ca nu primeste destul in materie de orice, ba ca, ba ca.
Pe de alta parte insa, romanu’ nu face nimic sa schimbe situatia. El efectiv sta si asteapta sa-i pice din cer. Pai, fratilor, asta nu se poate. Mie, una, imi place Romania si nu m-as muta de aici decat in caz de razboi. Dar m-as intoarce. Romania e locul unde am vazut prima oara lumina zilei. Romania e tara a carei limba o vorbesc inca de cand am spus primul cuvant. Romania e tara unde mama ma facea sa nu mai plang cand imi arata o „pishica” pe strada. Romania este tara unde s-a petrecut 99,9% din viata mea. N-as putea sa ma despart niciodata de a mea patrie-mama. (Alexandra Maxim)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Imi_place_Romania/1]}
