De curand am avut fericita ocazie sa vizitez, pentru prima data, Castelul Hunedoarei. Numit si Castelul Corvinilor, al Corvinestilor sau al Huniazilor, este unul dintre cele mai frumoase castele din lume. Castelul a fost ridicat in secolul al XV-lea de catre Ioan de Hunedoara, cunoscut si ca Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Constructia este prevazuta cu turnuri, bastioane si un donjon, iar acoperisurile sunt din tigla policroma. Zidurile, cu grosimi de pana la 2 metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic si piatra de rau.
De-a lungul timpului, castelul a cunoscut numeroase transformari, el fiind un punct strategic intarit, dar si resedinta feudala. Proprietar al castelului a fost si regele Ungariei, Matei Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Turnuri, sali de onoare, o frumoasa curte interioara, capela, pod de acces, dar si un pod neutilizat, sala de tortura, care frapeaza prin exemplificarea pedepselor aplicate prizonierilor, totul emana istorie.
M-a impresionat povestea fantanii din curte, poveste pe care am gasit-o afisata langa ea. Se spune ca trei prizonieri otomani au sapat fantana, in urma promisiunii de a fi eliberati daca ajung la apa. Insa, dupa 15 ani de sapat, cand au dat de apa, promisiunea nu a fost tinuta. Ioan de Hunedoara, cel care ordonase saparea fantanii, murise, iar sotia acestuia nu a tinut cont de promisiunea facuta. Din istoria castelului nu lipsesc crimele odioase si atrocitatile. Am vazut expuse mai multe instrumente de tortura si mutilare. E drept ca, la intrarea in acele incaperi, este mentionata restrictia pentru copii mai mici de 12 ani.
Castelul lui Iancu se intinde pe o suprafata totala de 7.000 metri patrati, fiind vizitat anual de zeci de mii de turisti. Situat in sud-vestul municipiului Hunedoara, castelul este o adevarata bijuterie. In ciuda tarifelor de intrare destul de piperate, 30 de lei pentru adulti si 5 lei pentru copii, va recomand sa-l vizitati macar o data in viata. Merita! (Aglaea Ciubotaru)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Istorie_la_Castelul_Corvinilor/1]}