Auzim discutandu-se tot mai des despre identitate europeana, valori europene, norme si standarde europene, drepturi europene, cultura europeana… etc. O lista intreaga de expresii europene, menite sa ne scoata din minte, din inimi si daca se poate chiar si din vocabular tot ce tine de identitatea, cultura, credinta si traditiile noastre romanesti. Se vorbeste despre o reanalizare a valorilor, despre redefinirea si readaptarea lor, potrivit noilor curente pe care le-am adoptat odata cu intrarea in Uniunea Europeana.
Consider ca este importanta si benefica aderarea Romaniei la UE, insa ma tem ca pretul pierderii identitatii noastre de neam si a credintei este unul prea mare. Norocul nostru este ca avem o mostenire culturala si spirituala solida, care, daca nu o punem la gunoi, ne va ajuta sa transmitem generatiilor viitoare macar putin din ceea ce au fost romanii pe teritoriul dintre Tisa si Nistru. Nu ne lasa istoria, nu ne lasa faptele de vitejie ale inaintasilor nostri, nu ne lasa monumentele si ctitoriile lor, nu ne lasa sfintii pe care acest neam i-a rodit.
Calatorind prin tara, gasim la tot pasul cate ceva care sa ne aminteasca cine au fost stramosii nostri si care a fost credinta care i-a tinut uniti peste veacuri. Numeroase dovezi gasim chiar in Capitala. Am vizitat recent Manastirea Chiajna din cartierul Giulesti, unde am gasit un crampei de istorie, anume parca pastrat de pronia divina pentru ca noi sa intelegem de ce trebuie sa ne ingrijim de pastrarea valorilor nationale, de buna chivernisire a patrimoniului cultural si spiritual in care este imprimat ADN-ul poporului roman.
Pentru unii, biserica Manastirii Giulesti este doar o ruina, insa acest monument istoric pentru multi reprezinta un minunat loc de reculegere, de reflectie, o fila de istorie, inca o marturie a evlaviei neamului nostru de acum cateva secole. Inceputa in anul 1780 de domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti, constructia marii biserici este finalizata in anul 1790 de un alt domnitor fanariot, Nicolae Mavrogheni. O constructie impunatoare, care uimeste prin dimensiuni, dar in care din pacate nu s-a slujit niciodata. In anul 1814, manastirea a fost bombardata de turci, iar din ea a ramas doar ruina bisericii mari, pe care o putem vedea si astazi.
S-a pus in discutie, in repetate randuri, restaurarea ei, insa abia in anul 2011 se reia vietuirea pe vechea vatra monahala, iar in anul 2012 se contruieste in imediata vecinatate o bisericuta in stil maramuresean, cu hramurile “Acoperamantul Maicii Domnului si Sfantul Cuvios Ioan Iacob Romanul”. Tot in anul 2012, noua manastire a fost binecuvantata cu odoare de mare pret: fragmente de sfinte moaste ale Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt-Hozevitul si ale Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou. Aceste odoare au fost asezate in biserica, iar credinciosii se pot inchina la ele ori de cate ori au nevoie de ajutorul sfintilor. Vechi si nou, istorie si traditie la un loc.
Un loc care impresioneaza si predispune la reflectie. Biserica mare – ruina care pastreaza amintirea stradaniei domnitorilor de a ctitori lacasuri de inchinare, dar si greutatile pe care acest popor le-a indurat din cauza cotropitorilor care au venit sa prade si sa distruga o tara crestina si pasnica. Bisericuta mica din lemn, construita in stil maramuresean, dovada ca romanii sunt iubitori si pastratori de traditii, este o oaza de lumina in umbra marii biserici, este un simbol al renasterii. Chiar daca aici un gand pios s-a stins cu secole in urma, locul a chemat la rugaciune. Ramane o taina cum se propaga in timp, peste generatii, acest sentiment de evlavie care a mocnit in inimile romanilor inca de la inceputurile crestinismului. Manastirea Chiajna este oglinda trecutului in prezent, este icoana a ceea ce am fost si radiografie a ceea ce suntem.
Avem o identitate de neam si o credinta pe care trebuie sa stim sa le pastram si chiar sa le valorificam daca vrem sa ne asumam in mod cinstit o identitate europeana. Nu trebuie sa uitam ca suntem intai de toate romani, ca ne-am nascut din framantatura a 2000 de ani de latinitate si romanitate si ca avem o credinta crestina care a stat la baza formarii acestui popor. Avem un nume, o identitate, o cultura, un set de valori care ne definesc. Avem o zi nationala pe care anul acesta o serbam a 100-a oara si nu e lucru putin. De aceea consider ca e oportun sa vorbim mai mult despre unitatea de credinta si de neam, rescriind in inimile noastre bucuria si mandria de a fi romani. Invatam sa fim europeni si sa ne adaptam noilor cerinte, insa nu putem sa inaintam in afara identitatii noastre de neam. (Bianca Sarbu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Manastirea_Chiajna_istorie_si_traditie_romaneasca/1]}
