![Porumbul modificat genetic produce efecte devastatoare](https://daciccool.ro/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Moarte_in_chinuri_provoaca_porumbul_modificat_genetic/Porumbul%20modificat%20genetic%20produce%20efecte%20devastatoare.jpg)
Suspiciunile si acuzele cu privire la efectele nocive ale acestor produse au fost nenumarate. Dar Monsanto a continuat sa afirme, folosind un lobby puternic, ca acestea nu ar reprezenta nici un pericol pentru noi sau pentru mediu. In afara de lobby-ul mediatic, acesta s-a realizat si prin fosti angajati ai concernului care au ajuns sa ocupe pozitii-cheie la nivel guvernamental. De exemplu, in SUA, secretarul de stat pentru agricultura Anne Veneman si secretarul de stat pentru aparare Donald Rumsfeld au facut parte din bordul directorial al concernului. La fel se intampla si la noi, de exemplu cu fosti ministri, precum Stelian Fuia, care a lucrat pentru Monsanto intre 1995 si 2002, sau cu Valeriu Tabara, care s-a gasit si el in relatii contractuale cu Monsanto. Dar lista celor care sustin in parlamentul sau in administratia romana produsele Monsanto este cu mult mai lunga.
Daca in Romania produsele manipulate genetic incepusera sa cucereasca agricultura, dupa intrarea in UE, normele acesteia, care au devenit obligatorii si pentru noi, au mai stavilit din fericire aceasta furie. Dar eforturile firmei au continuat si continua inca, chiar mereu mai intense si mai agresive, pentru a putea cuceri cat mai mult din piata romaneasca si cea europeana, care inca ii rezista in oarecare masura. In America insa, nici pana astazi nu a fost posibil sa se impuna macar obligatia de a se semnala pe eticheta daca produsul contine organisme manipulate genetic, adica macar dreptul elementar de a putea alege in cunostinta de cauza.
Este bine de stiut ca Monsanto detine un cvasimonopol asupra semintelor manipulate genetic, in jur de 90%, dar si asupra semintelor in genere. Firma Monsanto nu este insa de fapt o firma specializata pe agricultura si mediu, ci o firma de produse chimice, care a produs DDT-ul pe care l-a impus la nivel mondial pana s-a dovedit ca este extrem de periculos si a fost interzis, apoi asa-numitul Agent Orange, folosit in razboiul din Vietnam si care se pare ca a cauzat nenumarate decese distrugand peste un milion de oameni.
Organismele manipulate genetic sunt obtinute prin schimbarea structurii ADN-ului, introducandu-se o gena de la un organism total diferit, cu intentia de a-i modifica anumite proprietati. Monsanto foloseste aceasta tehnica pentru a obtine plante rezistente fata de ierbicidele produse de ei, ierbicide extrem de toxice. Prima problema apare datorita faptului ca aceste ierbicide afecteaza grav mediul, atat solul, cat si panza de apa freatica, inclusiv zonele inconjuratoare terenului tratat cu aceste substante. In plus, calitatea solului este si ea degradata si, in plus, s-a observat aparitia in timp a unor daunatori mereu mai rezistenti. Aceste substante chimice, extrem de toxice, sunt deosebit de periculoase si pentru om. Si, chiar daca producatorul continua sa pretinda ca ar fi inofensive, exista sute si sute de cazuri documentate in care diferite persoane au avut de suferit, suferind inclusiv leziuni cerebrale grave. Atat la oameni, cat si la animale au fost acuzate cazuri de sterilitate si malformatii congenitale. Nu demult s-a inregistrat si o prima condamnare a companiei in procesul intentat de Paul Francois, care a suferit probleme neurologice dupa ce a inhalat un produs Monsanto numit Lasso. De asemenea, se pare ca aceste produse sunt responsabile si de disparitia in masa a albinelor in anumite zone, preponderent in America.
O alta problema majora o reprezinta faptul ca gena parazita poate afecta flora bacteriana responsabila de 80% din sistemul nostru de aparare. De asemenea, este suspectata actiunea acestor gene asupra virusilor, dar si o afectare a propriului nostru ADN.
In acest context, descoperirea specialistilor francezi apare drept salutara pentru a putea depasi pretinsa lipsa de argumente invocata de producator in lupta desfasurata de ani intregi pentru interzicerea organismelor manipulate genetic si a ierbicidelor a caror toxicitate risca sa produca efecte care ar putea fi deja ireversibile. (Nina, Foto: Naturalnews)