Fiecare oras isi are cartea lui de vizita. De exemplu, Munchenul, cu superbul lui centru istoric, cu muzeele lui de arta, palate si gradini, este dominat de inconfundabilul Muzeu BMW. Unic prin creatia arhitecturala, dar si prin exponate, atrage nenumarati vizitatori, fani ai marcii, dar si pasionati de tehnica. Si au ce vedea! Bucurestiul, cu vestigii mai putin impresionante, dar care l-au facut totusi celebru drept micul Paris, se putea lauda si el cu un prestigios Muzeu al Tehnicii…
Zeci de generatii de copii l-au vizitat de-a lungul timpului pentru a patrunde in tainele tehnicii. Cu exponate de prestigiu, era o mandrie a capitalei. In copilarie, obisnuiam sa-l vizitez destul de des. Multe lucruri care ramaneau inca neclare dupa orele de scoala le puteai lamuri aici, studiind exponatele si ascultand explicatiile ghidului. Si acum am gasit muzeul plin de parinti care venisera cu copiii lor si, lucru si mai imbucurator, multe perechi de tineri, care se abateau de la plimbarea lor prin parc, pentru a se bucura de ceea ce ar fi trebuit sa fie ospitalitatea acestui muzeu.
Intrand in Parcul Carol, a trebuit in primul rand sa ma furisez cu atentie printre tinerii care batau mingea pe platoul de la intrare. Sportul inseamna sanatate, dar necesita spatii special amenajate. E preferabil sa nu se desfasoare nici printre masini si nici pe aleile parcului, transformand trecatorii veniti sa ia o gura de aer in tinte de antrenament. Cum treci de ei, imediat in stanga, te asteapta cladirea muzeului. Vopsita frumos pe dinafara, cu o firma impozanta Electrica la intrare, alaturi de un panou ce aminteste de aniversarea muzeului. Daca faci greseala sa intri, si am facut-o, la fel ca multi alti trecatori, patrunzi intr-un fel de depozit prafuit in care zac nenumarate foste exponate claie peste gramada, pline de praf, multe partial distruse. In trei sferturi din spatiile fostului muzeu nu mai ai acces. Ca atare, nici la cea mai mare parte dintre exponate. Ai exact aceeasi senzatie pe care o incerci in oras trecand pe langa vechile cladiri istorice pe jumatate daramate lasate sa se distruga complet pentru a putea ridica edificii noi, fara a se putea spune ca au fost demolate cladiri de patrimoniu. De ce a ajuns acest muzeu de interes national sa aiba la intrare numele unei firme care nu pare a se ocupa de muzeu e o intrebare pe care nu cred ca si-o mai pune nimeni. Vizitatorii mai degraba se bucura ca au mai gasit macar o ramasita din ce a fost candva Muzeul Tehnicii, adevarata mandrie a capitalei. Vorbim de scoala, vorbim de generatiile tinere? Daca vreti o radiografie simpla si reala a situatiei de fapt, mergeti si faceti o vizita la ce a mai ramas din acest muzeu. Veti vedea parinti, copii si tineri la fel de interesati sa afle, sa vada, sa inteleaga, precum au fost intotdeauna. Si veti vedea, in acelasi timp, valori nu numai muzeistice, dar in primul rand educative si emblematice pentru aceasta capitala lasate sa se distruga. Cu indiferenta, cu inconstienta si chiar, sa-mi fie iertat, cu o adevarata savoare a descompunerii. E greu sa discuti in aceste conditii de performantele scolii si de mandria de a fi roman. Ma iertati, nu vreau sa spun nici intr-un caz ca ar trebui sa o pierdem, dar vreau sa o spun ca, pentru a o pastra, trebuie sa ai in continuare tenacitatea unui adevarat partizan. Daca macar unul dintre factorii de decizie, care sunt sau s-au perindat pe la Electrica, pe la Sector, Muncipiu sau ministere ar avea macar un minim de mandrie de a fi roman, lucrurile ar arata cu siguranta cu totul altfel. (Tudor Dragomir)
